Botoșăneanul care și-a rănit grav copilul pentru că a îndrăznit să îi ceară să nu mai bea și carea fost arestat preventiv vineri nu acceptă să stea după gratii. Gheorghe Purice a contestat decizia de arestare preventivă emisă de magistrații de la Judecătoria Dorohoi. Bărbatul este cercetat sub acuzația de violență în familie.
Gheorghe Purice are 64 de ani și este din comuna Corlăteni. În urmă cu trei zile, individul l-a lovit cu sapa în cap pe băiețelul de 16 ani, la scurt timp după ce acesta i-a cerut să nu mai bea. Inițial, el a declarat că băiatul ar fi căzut din copac și ar fi dat cu capul în sapă, iar apoi că ar fi fost lovit de un frate mai mic.
„Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 6 iunie a.c., în timp ce se afla pe un teren din extravilanul localității de domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, l-ar fi lovit pe fiul său, cu o unealtă agricolă, în zona capului, provocându-i acestuia leziuni care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Delia Nenișcu.
Tribunalul Botoșani urmează să analizeze contestația și să se pronunțe cu privire la eliberarea sau menținerea în acest a acestuia.