Un șofer a făcut o descoperire șocantă în trunchiul unui copac rupt de pe marginea unui drum din Botoșani. Acesta a sunat la 112. Un proiectil exploziv trasor de 37 mm a fost descoperit, sâmbătă după-amiază, în trunchiul unui copac rupt, de pe marginea DN 29 Botoșani-Săveni.
Un conducător auto care a oprit lângă arbore a observat muniția, a realizat pericolul și a sunat la 112 pentru a solicita sprijinul pirotehnicienilor din cadrul ISU Botoșani.
Echipa pirotehnică a stabilit că proiectilul putea exploda la orice acțiune mecanică. Acesta a fost ridicat și transportat în siguranţă, urmând să fie distrus în poligonul de specialitate.
Ce spun pompierii
Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare.
În primul rând nu trebuie să le atingă sau să le lovească, chiar dacă sunt parțial îngropate în pământ sau se află la suprafață.
Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să știe în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie și nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente.
Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentați să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acțiune poate provoca explozii.
✔️ Tot ce trebuie să facă cetățenii este să apeleze numărul de urgență 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată.
FOTO Vezi care este firma din Botoșani al cărei autocar a fost implicat în accidentul de la Adjud