Cei patru veterani de război din comuna Hlipiceni, care au fost decorați de preşedintele Klaus Iohannis, cu Ordinul Virtutea Militară în grad de cavaler cu însemn de pace pentru militari, sunt col (r) Traian Molie, mr. (r) Neculai Amariei- Vieriţei, mr. (r) Emil Moisii şi mr. (r) Ioan Şcarlii.
Aceștia au primit distincțiile, joi, în cadrul evenimentului de dezvelire și sfințire a Monumentului Eroilor de la Hlipiceni, de la consilierul prezidenţial Ion Oprişor „pentru importanţa serviciilor militare aduse României în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi pentru ţinuta morală de care au dat dovadă de-a lungul întregii cariere profesională şi exemplara conduită civică”.
Veteranii de război prezenți la eveniment au primit și diploma „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Ceremonialul de dezvelire și sfințire a Monumentului dedicat Eroilor neamului românesc, căzuți pe câmpurile de luptă în Primul și Al Doilea Război Mondial, a avut loc joi, 8 iunie, în comuna Hlipiceni. Sute de oameni au fost prezenți la eveniment. Monumentul a fost construit la inițiativa Printelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru și cu sprijinul Primăriei Hlipiceni, iar evenimentul de sfințire a fost organizat într-un mod cu totul deosebit. Au fost invitate oficialități de la nivel național și județean. Monumentul a fost realizat de sculptorul Ion Lozan din Soroca, Republica Moldova.