Percheziţii domiciliare în Botoşani, la doi suspecţi de contrabandă cu ţigări

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava efectuează, joi, 143 de percheziţii domiciliare, din care 125 în judeţul Suceava, 12 în municipiul Bucureşti, patru în judeţul Constanţa şi două în judeţul Botoşani.
Scopul actiunii este acela de destructurare a unui grup infracţional organizat transnaţional, constituit din cetăţeni români şi ucraineni. Acestia sunt suspectati ca ar fi facut contrabandă cu ţigări.
Potrivit DIICOT, se efectuează cercetări faţă de un număr de 167 de învinuiţi, în sarcina cărora se reţine că au introdus ilegal pe teritoriul României, peste frontiera verde sau prin Punctul de Trecere al Frontierei Siret, cantităţi însemnate de ţigarete provenind din Republica Moldova şi Ucraina.

Potrivit Mediafax, procurorii DIICOT au mai reţinut că la grupul infracţional organizat au aderat şi un jandarm din cadrul IJJ Suceava, un poliţist din cadrul Poliţiei Locale Siret şi un consilier local din comuna Grămeşti, care au înlesnit introducerea în ţară a mărfurilor de contrabandă de către membrii grupării.

Cercetările au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul IPJ Suceava, BCCO Suceava, IJPF Suceava, BCCO Iaşi, Bacău, Galaţi şi lucrători din cadrul BMJ Bacău şi SIR Suceava, Botoşani, iar suportul tehnic şi informativ al acţiunii a fost asigurat de către SRI, DOS, DGIPI, DSOI.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava urmează a fi conduse 180 de persoane în vederea audierii şi luării măsurilor legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *