Și-a văzut visul împlinit, apoi Dumnezeu l-a luat la Cer! Botoșăneanul care a dat numele unui muzeu s-a stins din viață

Și-a văzut visul împlinit, apoi Dumnezeu l-a luat la Cer! Botoșăneanul care a dat numele unui muzeu s-a stins din viață. Este vorba despre pictorul și scriitorul Alecu Ivan Ghilea. Muzeul Jertfei, Reconcilierii și Reîntregirii Naționale „Alecu Ivan Ghilia” a fost inaugurat, în luna mai, și conține tablourile pictate de maestrul Alecu Ivan. Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni a găzduit inaugurarea acestui muzeu, iar marele pictor, de 93 de ani,  nu a lipsit de la eveniment.

Alecu Ivan Ghilia (numele literar al lui Alexandru Ivan), prozator, poet și pictor, născut în data de 1 martie 1930, satul Ghilia, comuna Șendriceni, județul Dorohoi. A urmat cursurile Academiei de Belle-Arte din Iași (1948-1950) și apoi pe cele ale Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (1950-1953). A lucrat ca redactor la Contemporanul, Gazeta literară, Luminița (1950-l960), redactor-șef la redacția de scenarii a Studioului Cinematografic București (1967-1969).

Romane: Cuscrii (1958, 1968); Ieșirea din Apocalips (1960); Îngeri biciuiți (1967); Asediul (1969); Appassionata (1971); Recviem pentru cei vii (1972); Vremea demonilor (1974); Nopțile Negostinei (1976); Dragostea câinelui de pază (1978); Un Oscar pentru Ana (1982); Întoarcerea bărbaților (1991); Piramida (1995); Moștenirea mătușii Tamara (2006)
Nuvele, povestiri și schițe: Frații Huțulea (1955); Asaltul timpului (1961); Povestiri (1964); Un joc nevinovat (1967); Secol nervos (1969); Lumina din adâncuri (1988).

Volume de reportaje: Cântece de drumeție (1958); Scrisori din Bărăgan (1959); Insula speranței (1963); Iubirea mea dintâi… și trei poezii inedite de Nichita Stănescu (1973)
Eseu: De veghe la moarta mea. Roman-confesiune despre evenimentele din decembrie 1989 (1998)
Poezii: Drumuri, drumuri… (1954); Ploi de lumină (1974); Poeme de regăsire (1980); Poeme crepusculare (2002)
Scenarist: Mândrie (1960) cu Marius Teodorescu; regizor: Marius Teodorescu; Dragoste lungă de o seară (1964), regizor: Horea Popescu; Sărutul (1964) – regizor: Lucian Bratu, după romanul Ieșirea din Apocalis” (1960); Războiul domnițelor (1969) regizor: Virgil Calotescu; Mânia (1977) regizor: Mircea Veroiu; La Vorona, acolo unde se nasc Sărbătorile (1983) – documentar; regizor: Ion Filip.

Premii: Premiul Academiei Române (1958) pentru romanul Cuscrii; 2 premii ale Asociației Scriitorilor din București (1972 – Recviem pentru cei vii; 1978 – Dragostea câinelui de pază); Premiul Național de Proză Mihai Eminescu; Premiul Special și Marele Trofeu acordat de Asociația pentru pace a religiilor din România; The Special Book Award in apreciation of his distinguished contribution to creative writing as author of the book Piramida, Washington D.C. (1995)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *