Dramă fără margini în familia tinerei din Botoșani, moartă în accident. Părinții așteptau nunta singurei fiice, iar acum se pregătesc să o înmormânteze

Dramă fără margini în familia Gianinei, tânăra din județul Botoșani moartă în accidentul cumplit de marți. Părinții așteptau să facă nunta singurei lor fiice, iar acum se pregătesc să o înmormânteze. Gianina era singura fată a celor doi soți. Era mereu ocrotită de părinți, dar și de cei trei frați ai săi, care la rândul lor au luat calea străinătății. Locuiau în localitatea Socrujeni, iar Gianina a studiat la liceul din Trușești. Atât localnicii din Socrujeni, cât și cei din Trușești își amintesc de ea ca fiind o tânără cuminte, respectuoasă și liniștită.

Gianina și Andrei plănuiau să se căsătorească.

”Dumnezeu sa va odihnească în pace!! NU îmi vine sa cred! Prea tineri și frumoși! Drum lin spre cer, draga mea! Noi așteptam nunta, nu așa o veste tragică! Pe oamenii buni ii ia Dumnezeu lângă el…”

”Nu-mi vine să cred! Dumnezeu să te ierte!”, au scris prietenii pe Facebook.

Cum s-a produs nenorocirea

Andrei L., de 25 ani din comuna suceveană Boroaia, se deplasa cu autoturismul Ford, din Danemarca, pe DN17, având direcția de deplasare Păltinoasa – Ilișești.

La un moment dat, probabil pe fondul oboselii, a adormit la volan, a părăsit sensul de mers și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală ușoară cu autoturismul marca Audi condus regulamentar de către Florin B., de 20 ani din comuna suceveană Adâncata, și ulterior în coliziune frontală cu autoutilitara Iveco condusă, de asemenea, regulamentar, de către  Iulian A. de 30 ani din comuna suceveană Dumbraveni.

În urma impactului, Cătălina a suferit leziuni în urma cărora a survenit decesul, iar conducătorul auto a suferit leziuni pentru care a fost nevoie de intervenția unui echipaj medical. A fost resuscitat, dar din păcate a decedat și el. Ceilalți doi șoferi au fost testați cu aparatele etilotest rezultatele fiind negative. Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă.

La faţa locului s-au deplasat numeroase echipaje de ambulanţă, poliţie şi pompieri, care au intervenit pentru a încerca să salveze victimele.

Stirea iniţială

O tragedie rutieră a avut loc marți dimineață, în localitatea suceveană Ilișești. Doi tineri au murit după ciocnirea dintre două mașini și un camion.

Sunt cinci persoane implicate, iar doua dintre acestea au ramas incarcerate. Intervin pompierii militari, cu doua autospeciale cu accesorii pentru descarcerare si doua ambulante SMURD, cu sprijinul a doua echipaje SAJ. Cele doua victime incarcerate sunt in stare de inconstienta”, precizau reprezentanții ISU Suceava.

Victimele, scoase moarte din maşină

Impactul dintre autoturismul Ford şi camion a fost unul extrem de violent. Din nefericire, ambele victime din Ford, care au rămas încarcerate, au fost declarate decedate. Alte două persoane, pasagere în celălalt autoturism au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Suceava.

„Astfel, in autocamion se afla soferul, care nu necesita ingrijiri medicale. Intr-unul dintre autoturisme se aflau cele doua persoane incarcerate, iar in cea de-a treia masina implicata, se aflau alte doua persoane, care nu necesita transport la spital. 2 persoane decedate si 3 care nu necesita transport la spital”, precizează ISU.

Cele doua persoane decedate – o femeie si un barbat, cu varste aproximativ 24, respectiv, 25 de ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *