Peste 100.000 de locuinţe vor trebui asigurate în mai puţin de o lună

case reconstruite la DorohoiBotoşănenii nu se grăbesc să-şi asigure locuinţele. Asta în ciuda  faptului că de la data de 15 iulie acest lucru devine obligatoriu şi în aceste condiţii, în cazul unor dezastre naturale, statul nu va mai aloca bani pentru reparaţiile caselor căzute pradă unor inundaţii sau altor calamităţi naturale. Mai mult decât atât, cei care refuză să-şi asigure locuinţa vor fi sancţionaţi cu amenzi cu prinse între 100 si 500 de lei.  În prezent, nici măcar 10 la sută dintre botoşăneni nu au demarat procedurile necesare privind asigurarea locuinţei. Prefectul Cristian Roman i-a avertizat pe primarii comunelor din judeţ de sarcina pe care o vor avea de a-i informa pe oameni de obligativitatea pe care o au. „Începând cu data de 15 iulie nu îi vom mai putea ajuta pe oameni dar vrem s-o facem altfel, implicându-ne şi făcând propagandă pentru ca ei să înţeleagă că trebuie să-şi asigure locuinţa”, a declarat prefectul Cristian Roman. Pentru o locuinţă poliţa de asigurare este cuprinsă între 10 şi 20 de euro pe an. La nivelul judeţului sunt în prezent peste 140.000 de locuinţe. Cam 14.000 dintre acestea au fost asigurate până acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *