Dana Budeanu îi dă replică elevului din Botoșani, care și-a arătat public susținerea față de profesorii care fac grevă. Ștefan Alexoaie, de la Colegiul Economic „Octav Onicescu” din Botoșani a transmis un comunicat de presă în care arată că profesorii au fost umiliți în toți acești ani și nu ar trebuie să renunțe la formele de protest.
„E mic, n-are nicio vină. Nu știe nici cu votul, nici cu sticla de ulei… De unde? Cei care l-au mințit i-au zis cai verzi. Spune-le celor care ți-au explicat cele scrise mai jos (ca să fiu fină) că dascălii despre care vorbești au votat „nobil” și „intelectual” cu Iohannis, marele inițiator al României educate! Tu nu ai de unde să știi că erai bebe când votau ei toți cum votau”, i-a transmis Dana Budeanu.
Totodată, aceasta a spus că: „greva nu va continua pentru că, așa cum nu ți-au explicat nici asta, aceasta nu este despre profesori”, a mai spus Dana Budeanu.
Un elev de clasa a XII-a din Botoșani reacționează cu privire la protestele din educație. Ștefan Alexoaie, membru VeDem Just, reprezentant al elevilor, a precizat că este întru totul de acord cu greva cadrelor didactice și condamnă umilința la care sunt supuși profesorii de atâția ani.
„Profesorii trebuie să știe că suntem alături de ei. Sunt elev în clasa a 12-a și susțin greva profesorilor. Într-adevăr, este un moment stresant pentru noi, însă nu m-am gândit nicio secundă să le întorc spatele dascălilor mei care m-au educat timp de 12 ani, care m-au învățat ce este eleganța și mi-au stârnit pofta pentru educație. Nu pot trăi cu ideea că oamenii cu care am petrecut câte 6 ore pe zi la școală nu reușesc să trăiască o viață satisfăcătoare din cauza unei salarizări neconforme cu realitatea, cu orele de muncă suplimentare și sacrificiile pe care aceștia le fac pentru o Românie educată în adevăratul sens al cuvântului”, spune tânărul.
El consideră că salariile profesorilor ar trebui mărite semnificativ, pentru că învățământul este punctul de plecare al unei societăți sănătoase.
„Faptul că s-a ajuns în această situație, este vina noastră, a tuturor. Noi ne alegem conducătorii și consider că toată țara ar trebui să fie în aceste momente solidară cu cadrele didactice. Am ales să se întâmple asta când ne-am vândut voturile pentru o sticlă de ulei și o pungă de zahăr”, spune Alexoaie.
Recunoaște însă că sunt și profesori care nu reușesc să atingă rezultate remarcabile, însă „consider acest fapt irelevant pentru că în orice alt domeniu există și angajați care nu își fac treaba într-un mod magistral, nu putem aduce în discuție așa ceva când ceea ce se întâmplă zi de zi în Parlament este un fiasco”.
Ștefan este de părere că trebuie găsită o soluție urgent, astfel încât să fie reparat sistemul educațional falimentar care, spune el, „a produs 42% de analfabeți funcțional”. Totodată, tânărul susține că în cazul în care salariile profesorilor vor fi mărite, din acel moment și competiția de la catedră va fi una mult mai mare, treptat dispărând cadrele didactice care „nu își fac treaba”.
„Greva nu trebuie stopată în niciun caz, asta nu ar provoca decât o disfuncționalitate democrației. O democrație care și așa nu am înțeles cum funcționează. Cum vom mai putea ține tinerii în țară dacă vor vedea că după o manifestare de o asemenea amploare nu se găsesc soluții? Ce motivație ar mai avea elevii de astăzi să urmeze o viitoare carieră în învățământ? Sau poate pentru a mai economisi niște bani pe care să-i putem adăuga la pensiile speciale, vom deveni autodidacți. Victoria profesorilor ar aduce un rezultat pozitiv pentru ceea ce înseamnă democrația din România. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile nu sunt decât niște jigniri aduse unor oameni care pentru a ajunge profesori au un cuprins mai mare de studiat pentru examenul de titularizare decât au citit unii parlamentari în toată viața lor. Dacă nu ești un pescar bun, incerci să devii unul mai bun pe zi ce trece, nu încerci să schimbi balta la care pescuiești. Însă dacă proprietarii îți otrăvesc toate bălțile, ai tot dreptul de a pleca spre alta”, spune tânărul.
Carpitoarea de bulendre le stie pe toate.Mars la carpit izmenele lui Ciuca !
mare dreptate are Dana Budeanu ! 👍
Elevul asta din BT se cam face de cacao !!! O fi președintele FSLI BT ,profesor la acest liceu .. dar ,totuși ..
Elevul asta din BT se cam face de cacao !!! O fi președintele FSLI BT ,profesor la acest liceu .. dar ,totuși ..
Această femeie a făcut școala pe acasă și probabil se ducea sâmbăta când era închis și atunci căuta toaleta. Pune ochii pe o carte ori donează bani către elevi dacă tot ești așa grijulie.
Cine e lătura asta de le știe ea pe toate.O țoapă proasta care le știe ea pe toate