Un investitor vrea să ridice un bloc în Zona Industrială din municipiul Botoșani, imobilul urmând a fi ridicat pe persoană fizică. Persoana interesată să ridice blocul are domiciliul în localitatea Cătămărăști Deal, însă locația viitorului bloc este pe Calea Națională 31, față în față cu magazinul Brico Depot (între fabrica Rolana Tex și fostul depozit Cora).
Botoșăneanul deține acolo un teren de 695 metri pătrați și o casă de 66 metri pătrați, pe care ar urma să o demoleze. Acesta a obținut de la Primăria Botoșani certificatul de urbanism pentru construcția unui bloc de locuințe colective cu demisol, parter și trei etaje.
Pentru a putea face această construcție, investitorul trebuie să întocmească un Plan Urbanistic Zonal, care să fie aprobat în Consiliul Local.