Negocierile profesorilor cu Guvernul au eșuat din nou. Anunțul ministrului Educației despre încheierea mediilor

Negocierile Guvernului cu sindicatele din Educație nu au ajuns nici luni la niciun rezultat, astfel că greva generală va continua.

Sindicatele din Educație au respins din nou oferta Executivului, respectiv cea care fusese și anterior prezentată, adică acordarea unor vouchere de 1.000 și 2.500 de lei. În aceste condiții, nu se știe când se vor întoarce elevii la școală, căci greva continuă.

Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni că ministerul nu va lăsa niciun elev fără situaţie încheiată şi fără posibilitatea, dacă se află în clasa a VIII-a sau a XII-a, de a da examenele. Ea s-a referit şi la elevii care dau examene la universităţi din străinătate, arătând că vor lua legătura inclusiv cu omologii din alte state pentru a explica situaţia de fapt.

Ministrul Educaţiei a fost întrebat care este cel mai sumbru scenariu în cazul grevei din educaţie. „Există soluţii în cazul în care această perioadă se prelungeşte, vom prelungi şi noi anul şcolar. Nu există varianta în care să nu finalizăm în condiţii bune anul şcolar, să nu se încheie mediile, să nu se desfăşoare examenele naţionale. Toate se vor desfăşura chiar dacă asta înseamnă prelungirea anului şcolar. Mesajul meu către cei care protestează este de să înţeleagă că facem toate eforturile şi că Ministerul Educaţiei este alături de ei în a-şi cere drepturile salariale corecte, însă, în acelaşi timp trebuie ne gândim la cum reuşim să asigurăm examenele naţionale, încheierea situaţiei şcolare şi dreptul la educaţie pentru toţi”, a spus Ligia Deca la Antena 3, potrivit news.ro.

Ligia Deca a anunțat și începerea înscrierilor la examenul de Bacalaureat.

Înscrierile la examenul de Bacalaureat încep de astăzi, însă vorbim despre o perioadă de înscriere, perioada este 29 mai – 7 iunie. Există timpul necesar pentru a se realiza aceste înscrieri. Dacă va fi nevoie, o vom prelungi, însă deocamdată avem unităţi de învăţământ unde se poate realiza această înscriere, acolo unde se poate asigura resursa umană în acest sens. Pentru celelalte unităţi de învăţământ, sperăm că protestul se va finaliza cât mai repede şi vom rămâne în perioada anunţată care se încheie pe 7 iunie”, e spus Ligia Deca la Antena 1.

Ministrul a mai arătat că mediile trebuie încheiate, conform calendarului şcolar, până la finalul acestei săptămâni. ”Dacă situaţia o va impune, putem modifica structura anului şcolar pentru cei care sunt în clasa a XII-a sau clasa a XIII-a, în aşa fel încât să dăm timpul necesar pentru închidere mediilor cât şi pentru înscrierea la examenul de Bacalaureat”, a mai arătat Deca.

Ea a menţionat că Ministerul Educaţiei va lua toate măsurile astfel încât situaţia şcolară a tuturor elevilor să fie încheiată şi să se asigure participarea la examenele naţionale. „Nu vom lăsa niciun elev fără situaţie neîncheiată şi fără posibilitatea, dacă se află în clasa a 8-a sau în clasa a 12-a, de a da examenele care îi sunt necesare pentru a merge mai departe”, a mai spus ministrul, potrivit Pro TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *