Accident! Un șofer din Botoșani a dat cu mașina peste o bătrână care traversa strada

Un șofer din Botoșani a dat cu mașina peste o bătrână care traversa strada. Accidentul a avut loc duminică dimineață, când Emil P., de 65 de ani, din comuna botoșăneană Trușești, conducea un autoturism pe DJ 208, pe raza localității sucevene  Budeni.

El circula dinspre Botoșani către Iași și a surprins și accidentat o femeie de 83 ani, din satul Budeni, orașul Dolhasca, care era angajată în traversarea drumului din partea dreaptă spre stânga, având în vedere direcția de deplasare a autoturismului.

Femeia a fost rănită și transportată la spital. Botoșăneanul nu era băut. Primele verificări ale polițiștilor arată că vinovat de producerea accidentului se face conducătorul auto care nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversare pe trecerea de pietoni.

Oamenii legii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *