Datele recente de la meteorologii europeni și ale ANM vorbesc de fenomene meteorologice extreme. Aceste fenomene, a căror frecvență și intensitate se așteaptă să crească din cauza schimbărilor climatice, provoacă deja pagube și pierderi substanțiale. Trebuie să ne adaptăm și să ne pregătim pentru viața într-o climă în schimbare. În celași timp, astăzi avem o nouă alertă meteo îngrijorătoare de la ANM care vorbește de un nou ciclon care se va abate asupra Europei, precum și asupra României.
Din păcate nici anul acesta Europa nu va scăpa de fenomene meteorologice extreme, de la inundații, secete și valuri de căldură, ca urmare a schimbării condițiilor atmosferice. Dacă ne aducem aminte ce s-a întâmplat anul trecut, în Franța până în Portugalia, multe țări din Europa au înregistrat temperaturi record în vara anului 2022. În general, vara anului 2022 a fost cea mai caldă înregistrată până acum în Europa. O suprafață mai mare decât cea a Luxemburgului a fost mistuită de incendii de pădure.
Conform meteorologilor, temperaturile extreme nu vor lipsi nici în 2023 și vor avea un impact important. Părți ale Europei se vor confrunta cu ploi torențiale intense, iar zonele de coastă vor fi expuse riscului unor valuri de furtună mai frecvente, care vor duce, de asemenea, la inundarea clădirilor sau a terenurilor agricole, explică meteorologii. Schimbările și instabilitatea climei sunt elemente la care Europa trebuie să se adapteze și să se pregătească și în acest an, mai ales datorită unui nou ciclon care se va abate asupra continentului.
Datele meteo nu sunt din cele mai bune, iar directorul ANM, Elena Mateescu spune că pe teritoriul României există „o probabilitate foarte ridicată de a înregistra fenomene meteorologice extreme”:
„Într-adevăr până la sfârșitul lunii mai discutăm în fiecare zi de o probabilitate foarte ridicată de a înregistra fenomene meteorologice extreme din perspectiva condițiilor de instabilitate atmosferică accentuată, instabilitate caracterizată prin cantități de precipitații care la nivel local vor depăși 20-25l/m² chiar 30-40l/m².”, spune directorul ANM, Elena Mateescu, confrorm Antena 3.
„Acest tipar de vreme devine un tipar al condițiilor extreme”
În aceeași măsură noua alertă meteo îngrijorătoare de la ANM, enunțată de directorul instituției, precizează că în perioada următoare fenomenele meteo se vor intensifica și există riscul unor situații extreme.
„Vorbim și de intensificări ale vântului cu viteze la rafală care pot depăși 55-60km/h și nu în ultimul rând, izolat, căderi de grindină.
Și dacă până în această seară, la ora 23:00 rămâne în vigoare atenționarea meteorologică de cod galben ce vizează partea de sud-vest și vest a țării, cu siguranță mâine este posibil să extindem această atenționare, pentru că în următoarele 2 zile instabilitatea va fi de interes în cea mai mare parte a țării, cu valori ale cantităților de precipitații care pot depăși la nivel local 20-25l/m² și punctiform 30-40l/m² este o perioadă favorabilă acestor condiții de instabilitate.
Pentru că pe măsură ce avansăm spre sezonul de vară, acest tipar de vreme devine un tipar al condițiilor extreme și cu siguranță vom încheia și luna mai, cea mai ploioasă lună a primăverii, într-un tipar de vreme extremă.”, mai spune Elena Mateescu.
Noul ciclon venit dispre Mediterana se așteaptă să-și facă simțite efectele pe mai tot bătrânul continent, dar și în România.
Sursa: playtech.ro
Botoșaniul sub alertă Cod Galben! Anunțul de ultimă oră făcut de meteorologi