Tânăra de 26 de ani din municipiul Botoşani care şi-a înjunghiat soţul într-o parcare de pe strada Săvenilor a cerut să fie pusă în libertate. Andreea-Elena Vărvăruc, care este acuzată de săvârșirea infracţiunii de tentativă de omor, a contestat decizia Tribunalului Botoșani prin care a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
Curtea de Apel Suceava a analizat, miercuri, contestația tinerei, însă a respins solicitarea, ca fiind nefondată.
Botoşăneanca a fost arestată după ce, în cursul zilei de sâmbătă,, pe fondul unor neînțelegeri în familie, l-ar fi înjunghiat cu un cuţit pe soţul său. Botoşăneanul a fost rănit, fiind preluat de ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati.
Solutia pe scurt:
În baza art. 204 Cod de procedură penală respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata Vărvăruc Andreea-Elena împotriva încheierii nr. 22 din data de 21 mai 2023, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoșani în dosarul nr. 1211/40/2023. În baza art. 275 alin. 2 Codul de procedură penală, obligă contestatoarea să plătească suma de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. În temeiul art. 274 al.1 onorariului parţial în sumă de 85 lei pentru avocat desemnat din oficiu Rareș Bejan, conform delegaţiei de asistenţă obligatorie nr. 1452/ 24.05.2023, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava ?i va rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată astăzi, 24.05.2023, prin punerea minutei la dispoziţia inculpatei şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.