Poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal pe numele a trei bărbaţi, cetăţeni moldoveni, care au trecut ilegal frontiera de stat dintre R. Moldova şi România, peste râul Prut.
Duminică, 12 iunie, în jurul orelor 02.30, un echipaj PF de la Sectorul PF Darabani, care executa o misiune de supraveghere cu autospeciala cu termoviziune, a observat pe direcţia localităţii Baranca trei persoane care au trecut înot râul Prut din R. Ucraina în România. Astfel, s-a declanşat o acţiune specifică iar în jurul orelor 03.00, la aproximativ 100 de metri spre interior faţă de frontiera de stat, au fost reţinute cele trei persoane, de sex masculin, cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani. S-a constatat că cei trei bărbaţi sunt vorbitori de limba română, cu accent slav şi nu au asupra lor documente de identitate. Cei trei bărbaţi au fost conduşi la sediul PF Darabani, unde pe durata cercetărilor au solicitat acordarea unei forme de protecţie din partea statului român.
Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele celor trei bărbaţi dosar penal pentru trecere ilegală, acesta fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani. Cei trei cetăţeni au fost predaţi Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru solicitanţii de azil Rădauţi.