104 proiecte depuse de Consiliul Județean Botoșani, primăriile, liceele și Palatul Copiilor au fost declarate „admise” după finalizarea etapei de evaluare a eligibilității solicitanților și proiectelor depuse pe Componenta C15 – Educație din cadrul Planului Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR).
Proiectul depus de Consiliul Județean Botoșani – „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale a unităților de învățământ special și conexe din subordinea Consiliului Județean Botoșani” – se află pe poziția a 16-a a listei proiectelor declarate admise în cadrul apelului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”. Valoarea proiectului depus este de 1,5 milioane lei și prevede dotarea Școlilor Profesionale Speciale „Sfântul Stelian” Botoșani și „Ion Pillat” Dorohoi aflate în subordinea Consiliului Județean, precum și Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională (CJRAE).
La Școala Specială „Sfântul Stelian” se va dota un laborator de informatică și un atelier de croitorie.
La Școala Specială „Ion Pillat” se are în vederea dotarea a 18 săli de clasă, cu mobilier, echipamente pentru organizarea învățării în mediul virtual și materiale didactice specifice, a unui laborator de informatică, a două cabinete de asistentă psihopedagogică, a sălii de sport și a trei ateliere: croitorie, mecanică, construcții și instalații civile.
Pentru CJRAE s-a aplicat în vederea dotării unui cabinet de asistență psihopedagogică cu mobilier și materiale didactice.
„Ne-am angajat că vom fructifica orice oportunitate de finanțare pentru dezvoltarea județului și asta facem. Suntem lângă copiii noștri speciali și lângă familiile lor, pentru că avem datoria de a le asigura cele mai adecvate condiții în școlile pe care le urmează, astfel încât să dobândească un minim de competențe profesionale care să-i ajute să se integreze mai bine în societate. Pe lângă aceste finanțări prin PNRR, la cele două școli speciale mai avem proiecte cu finanțare europeană sau guvernamentală, în diferite stadii de implementare, în valoare de 4 milioane de euro. Niciun efort nu este prea mare pentru a le asigura mediul propice dezvoltării”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, care a ținut să felicite primarii și directorii de licee și de la Palatul Copiilor pentru proiectele depuse.
„Trebuie să punem un accent puternic pe educația copiilor noștri, pentru că ei sunt viitorul. Trebuie să le asigurăm cele mai bune condiții de învățare și mă bucur că acest lucru a fost înțeles de către primarii și directorii liceelor din județ și au aplicat. Felicitări tuturor, pentru că proiectele depuse au trecut de evaluarea eligibilității”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.