Silvia Gorincu, mama Mariei Alexandru, fetiţa de la centrul de plasament din Truşeşti, care a fost ucisă cu zeci de lovituri de cuţit în timp ce mergea cu uratul, vrea daune morale de la criminal. Deşi îşi abandonase copilul, care a fost preluat în grija statului, Silvia Gorincu susţine acum că a avut mult de suferit de pe urma morţii acesutia.
Botoşăneanca s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva lui Cătălin Răţuşcă, tânărul care a înjunghiat-o mortal pe adolescenta de 14 ani. Silvia Gorincu cere daune de 50.000 euro.
Criminalul Mariei, trimis în judecată în stare de arest preventiv
Cătălin Rățușcă, în vârstă de 20 de ani, din comuna Durneşti, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „omor calificat”.
Botoșăneanul i-ar fi propus fetei în mai multe rânduri să accepte să fie iubita lui, însă adolescenta a refuzat de fiecare dată. Deranjat de refuzul consecvent al fetei, individul a avut o criză de furie, a pus mâna pe cuţit şi a urmărit-o în ziua de ajun în Truşeşti, înjunghiind-o de mai multe ori.
Ancheta procurorilor a scos la iveală că tânărul ar fi premeditat totul.
Individul ” pe fondul geloziei, după ce, în prealabil, îşi procurase un cuţit, un aparat cu electroşocuri şi un spray paralizant, în ziua de 31 dccembrie, în jurul orei 12.30, pe drumul public din comuna Truşeşti inculpatul i-a aplicat victimei A.A.M., în vârstă de 14 ani, aproximativ 30 de lovituri de cuţit în zona superioară a corpului, cauzându-i leziuni incompatibile cu viaţa”, arată procurorii.
Maria a fost ucisă în ajun de An Nou în timp ce mergea cu uratul, alături de fratele ei, de nouă ani. Deși speriat peste măsură, băiatul a găsit puterea să ceară ajutor la toți oamenii care i-au ieșit în cale, sperând că își va salva sora. Atacatorul a fost prins în Gara Trușești.