O școală sătească din județul Botoșani, abia reabilitată cu 180.000 de euro, zace închisă din lipsă de elevi. Culmea, autoritățile nici măcar nu au mai apucat să inaugureze și să deschidă școala reabilitată.
În județul Botoșani sunt destule școli nou construite sau reabilitate, dar care la scurt timp au rămas fără elevi, din cauza depopulării satelor. Pe scurt, bani aruncați pe apa sâmbetei, fără să fie luată în calcul o banală statistică privind evoluția populației școlare și oportunitatea investiției în funcție de realitățile locale. Un caz de manual poate fi întâlnit în satul Puțureni, comuna Coțușca.
În acest cătun sărac care nu are nici măcar drum asfaltat, autoritățile locale au reabilitat complet școala din localitate. Niciun elev nu a mai apucat să învețe însă în școala nouă. Cei câțiva școlari rămași în sat au fost relocați către școala din centru, fiindcă nu mai era rentabil să țină deschisă o unitate de învățământ pentru o mână de copii.
Școală pustie, de 180.000 de euro
Satul Puțureni este o localitate în mijlocul câmpiei, cu doar câteva sute de suflete, majoritatea oamenii în vârstă. Sărăcia i-a alungat pe tineri în străinătate. Este satul tipic, din nordul Moldovei, sărac și depopulat, fără urmă de perspective. Din centrul comunei, situată la aproape 60 de kilometri de municipiul Botoșani, la Puțureni se ajunge pe un drum prăfuit, neasfaltat. Același drum străbate întregul cătun, înecând localnicii în valuri de praf atunci când trece o mașină sau un utilaj.
Cei care mai locuiesc în Puțureni se ocupă cu agricultura sau trăiesc din pensiile de CAP. În această localitate, autoritățile locale au hotărât încă de acum aproximativ 5 ani, reabilitarea școlii cu clasele I-IV. S-au cheltuit din fonduri guvernamentale în jur de 180.000 de euro pentru reabilitarea completă a școlii.
Având în vedere că sunt prea puțini elevi, școala a fost însă desființată, însă, înainte de a fi folosită. Cei aproximativ 15-20 de elevi din Puțureni au fost relocați la școala din centrul comunei, la Coțușca. În fiecare zi, sunt duși cu microbuzul școlar. Unitatea de învățământ în care s-au băgat atâția bani a rămas pustie.
Sigla școlii zace căzută în fața intrării iar pe unul dintre garduri a apărut și un anunț la pompe funebre. Autoritățile locale din prezent, spun că au moștenit proiectul de la fosta administrație și că școala reabilitată nu va mai fi utilizată, cel mai probabil, niciodată. ” Nu sunt copii iar școlile modernizate rămân fără utilitate. Populația de bază a satului sunt bătrânii”, mărturisește primarul din Coțușca, Constantin Ciobanu.
„Școală nouă la sat de moșnegi”
Localnicii din Puțureni nu înțeleg nici până astăzi cine a gândit un asemenea proiect. Și asta în condițiile în care, în cătun nu mai sunt copii.
„Dacă sunt 20 de copii de la clasa a I a și până la a VIII a. Restul numai bătrâni. Nu sunt locuri de muncă și tinerii au fugit care încotro. Iaca școală nouă la sat de moșnegi. De râsul lumii. Creșă ne mai trebuie”, spune o localnică din Puțureni. Autoritățile locale spun că așteaptă să treacă termenul legal pentru schimbarea destinației clădirii și să o transforme, eventual, în centru de zi pentru bătrâni. „Nu știu exact la ce interval putem schimba destinația, o să mă interesez. Trebuie să găsim o formă de ajutor pentru vârstnici”, spune edilul din Coțușca.
Sursa: adevarul
cand din 180.000 euro ai bagat un sfert din suma iar restul e la smecherii politici … nici nu mai conteaza! cu banii astia se asfalta jumate de oras unde mai e ceva populatie !