O adevărată dovadă de măiestrie a artei ţărăneşti din Moldova este biserica răzeşească de la Talpa. Ridicată acum 250 de ani din bârne de lemn, bisericuţa este considerată cea mai frumoasă, dar şi cea mai bine păstrată „casă a Domnului“ din nordul Moldovei, o adevărată sinteză a concepţiei despre nemurire şi rostul vieţii, spun specialiştii.
În satul Talpa, o veche aşezare răzeşească de pe malul Siretului, chiar la graniţa cu plaiurile Bucovinei, se află o adevărată bijuterie arhitectonică. Este vorba de o bisericuţă de lemn, veche de 250 de ani, construită în stil ţărănesc din bârne de lemn şi acoperită cu draniţă. Potrivit Adevarul.ro, face parte din categoria acelor biserici de lemn răzeşeşti din nordul Moldovei care rivalizează spun specialiştIi, cu cele maramureşene. Multe dintre aceste construcţii de lemn sunt condamnate.
Lemnul este un material care se degradează rapid în timp, iar fondurile pentru reabilitarea acestor superbe mărturii ale spiritualităţii ţăranului român sunt inexistente. Bisericuţa de la Talpa a reuşit însă să învingă timpul şi încă poate să-şi mai spună povestea.
Biserica de la Talpa, este şi ea făcută în acest stil răzeşesc al bisericii de la ţară, este printre ultimele supravieţuitoare ale unor veacuri de mult apuse. Este simplă, ca şi oamenii care îi călcau pragul. Micuţă şi din trunchiuri de copac, îmbinate pe la colţuri în aşa zisele ”cheutori”, ridicată pe o temelie din pietre de râu. Este acoperită la fel ca şi casele ţărăneşti cu draniţă.
”Deşi este ridicată din materiale brute, grinzi de lemn, trunchiuri de copaci, pietre de râu, biserica exprimă delicateţe şi măiestrie. Este un secret al acelor constructori, al căror meşteşug din păcate s-a pierdut”, a precizat specialistul în patrimoniu Dănuţ Huţu, directorul Direcţie Judeţene de Cultură Botoşani.
Ceea ce face unic, acest stil de biserică moldovenească este tocmai simplitatea, dar în acelaşi timp profunzimea înţelesurilor pe care le păstrează. Nu este opulentă, nu are ornamente din materiale scumpe, nu dă impresia de monumental, dar este construită în aşa fel încât să aducă linişte şi să îndrepte pe cel care-i calcă pragul către meditaţie, arată specialiştii.
”Este construită în aşa fel, încât atmosfera din interiorul ei să îndemne către introspecţie. În acel semiobscur, simplu, liniştitor, anume provocat de meşterii care au ridicat-o, da, omul se poate gândi la divinitate, la sine însuşi, la rosturile sale sau pur şi simplu acceptă liniştea care îi este oferită”, adaugă specialistul.
Bisericuţa a fost ridicată în 1777 de stolnicul Teodor Volinschi pe vechile moşii ale boierului Ioan Talpă. A fost construită în vechiul stil răzeşesc, pentru oamenii din sat, fără ornamente costisitoare, doar câteva încrustaţii în lemn ale meşterilor, şi aceea magie interioară. Fiind din lemn biserica a început să se degradeze de-a lungul timpului. Era într-o stare critică în urmă cu 15 ani, povesteşte şi preotul din sat Daniel Căliman.
Salvarea a venit de la magistratul Aspazia Cojocaru, originară din Talpa, care a plătit integral reabilitarea completă a bisericii în anul 2010. Anul trecut au fost finalizate lucrările, iar frumoasa bisericuţă şi-a regăsit magia de altădată.
”Lucrările de reabilitare au fost efectuate ca la carte. Au costat în jur de 3 miliarde de lei vechi. Mai rar ca cineva să dea atâţia bani pentru un monument. Întreaga structură a fost ”îmbrăcată” pentru a rezista timpului. Putem preciza că este lemnu original, nu a fost înlocuit nimic. Doar consolidat. Arată extraordinar de bine. Este una dintre cele mai frumoase biserici moldoveneşti din lemn. Simplă, micuţă, dar atât de frumoasă. Este o bijuterie a nordului”, conchide Huţu. Biserica de la Talpa face parte din categoria monumentele istorice.
Foto: Ionut Haidau