Junior Tallo (30 de ani), atacant ivorian, a plecat de la FC Botoșani după numai două luni. Transferul lui Tallo în Moldova a fost anunțat în exclusivitate de Gazeta Sporturilor.
Vârful african și-a reziliat contractul pe care îl avea semnat cu gruparea moldoveană, scrie Playsport. Motivul din spatele rupturii dintre Junior Tallo și FC Botoșani ar fi o ceartă între acesta și Flavius Stoican (46 de ani), tehnicianul echipei.
Valeriu Iftime, după transferul lui Junior Tallo la FC Botoșani: „Dacă e la fel de bun ca Ongenda, o să mă îmbăt de fericire!”
Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, se arăta încântat de transferul lui Junior Tallo la gruparea moldoveană. Omul de afaceri spera ca ivorianul să-i aducă aceleași satisfacții precum Hervin Ongenda, fotbalist ajuns între timp la Rapid.
„Este un fotbalist cu un CV excelent. În tinerețe, Roma sau Lille au plătit bani pentru el. La Roma a fost coleg cu Totti și Lobonț, la Inter a învățat românește de la Alibec.
L-a întâlnit pe Mutu la Ajaccio și e bun prieten cu Ongenda. Au jucat împreună la Bastia. Dacă e la fel de bun ca Ongenda, o să mă îmbăt de fericire.
Ongenda e un geniu de care am avut parte și noi, aici, la Botoșani, în această Siberie fotbalistică unde jucătorii vin să muncească pe salarii mici, de 5-6.000 de euro”, a spus Iftime, conform sursei citate. Patru meciuri a adunat Junior Tallo în tricoul lui FC Botoșani, fără să înscrie vreun gol.
În carieră, Junior Tallo a mai evoluat la Inter, Chievo Verona, AS Roma, Bari, AC Ajaccio, Bastia, Lille, Amiens, Vitoria Guimaraes, Chambly, Ujpest și Samsunspor. Are și 8 selecții în naționala Coastei de Fildeș, noteaza gsp.ro