Amendă colosală aplicată unei societăți botoșănene de polițiști. Miercuri, 26 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a Comisariatului pentru Protecția Consumatorului au verificat respectarea prevederilor legale a unei societăți comerciale, din comuna Vârfu Câmpului, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
În cadrul activității desfășurate s-a stabilit faptul că agentul economic desfășoară activități de comerț cu produse alimentare și agricole fără a deține autorizație sanitar-veterinară pentru activitatea respectivă.
”Față de acesta au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.500 de lei și a fost dispusă confiscarea de bunuri în valoare de 500 de lei”, a precizat Delia Neniscu.