După conferința de presă a lui Gigi Becali, în cadrul căreia a anunțat că vrea să vândă FCSB, Valeriu Iftime, patronul de FC Botoșani, a anunțat că ar fi dispus să cumpere echipa, însă nu crede că latifundiarul a vorbit serios.
Cu o avere estimată la 22-24 de milioane de euro, Iftime ar fi dispus să cumpere FCSB. Numai că patronul de la FC Botoșani nu crede că Becali va renunța la echipă. Suma pe care latifundiarul a declarat că o vrea pentru clubul roș-albastru este apropiată de întreaga avere deținută de Iftime: 25 de milioane de euro.
„Am auzit ce a spus domnul Becali. Bine, el e nervos acum și are dreptate să fie trist. Nu cred că se lasă el așa ușor condus de nervozități, pentru că are o echipă bună care costă niște bani. Pe de altă parte, nu se știe dacă nu cumva aici i s-a umplut paharul și o să plece. Ar fi un eveniment important, dar nu e sfârșitul lumii. Eu zic că poate primi imediat 25 de milioane de euro, dacă îl dă. Dar nu-l dă, că m-aș duce și eu să-l iau! Este doar o încercare de a ne verifica atenția, așa cred. E destul de trist, pentru că avea o idee clară și o situație bună. Echipa a jucat excepțional, dar ghinionul de a nu da gol… Faptul că au fost foarte violenți (n.r. – cei de la Rapid) poate că le-a mai tăiat din elan”, a declarat Valeriu Iftime, potrivit gsp.ro care citeaza Antena Sport.