Un polițist de frontieră, care a accidentat mortal un botoșănean, a scăpat de pușcărie. El a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice. Judecătoria Suceava l-a achitat, luni, pe Ionel Ovidiu Marian pentru conducerea sub influența alcoolului întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. El a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru ucidere din culpă, pedeapsa fiind suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de doi ani și șase luni. Sentința nu este însă definitivă.
Tragedia s-a produs la data de 8 februarie 2019, pe DN 29A, Dorohoi-Suceava, pe raza comunei Zvoriștea. Potrivit procurorilor, polițistul circula la volanul unui Peugeot, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, pe direcția Suceava-Dorohoi, iar în dreptul localității Zvoriștea a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, care circula din sens invers, fiind condus de către un bărbat, în urma impactului acesta din urmă suferind leziuni care, ulterior, au condus la deces.
Victima era un bărbat de 62 de ani, din Cândești, județul Botoșani. Urmașii bărbatului nu au mai avut prețenții în cadrul procesului penal. Polițistul de frontieră a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,23 mg/l alcool pur în aer expirat.
FOTO Tragedie! Un polițist de frontieră din Dorohoi a produs un accident mortal