Botoşaniul sub rata medie naţională a şomajului, datorită construcţiilor şi confecţiilor

Cristian Roman, prefectul judetului Botosani
Cristian Roman, prefectul judetului Botosani

Angajările masive făcute în 2010 şi 2011  de către fabricile de confecţii şi firmele de construcţii au diminuat la Botoşani nivelul şomajului. Dacă la nivel central în perioada amintită rata şomajului indica o cifră de 5,1 la sută, în judeţ aceasta a fost  de cel mult 3,8 la sută. „În luna mai avem un nivel al şomajului mai mic decât media pe ţară. La noi rata şomajului este de 3,8%, iar la nivel naţional 5,1%”, a declarat prefectul Cristian Roman în cadrul Comisiei de Dialog Social, la care au participat sindicatele, patronatele, preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac dar şi  reprezentanţii mass-media. Primul reprezentant al Guvernului în teritoriu a subliniat importanţa măsurilor pe care Guvernul le-a luat pentru ca numărul şomerilor să nu crească într-un ritm crescut în perioada de recesiune. Astfel, el s-a referit la faptul că pentru prima data în ultimii 20 ani, s-a acordat şomaj tehnic prin scutirea de la plată a contribuţiilor către bugetul de stat şi al asigurărilor sociale pentru angajator pe o perioadă de maxim trei luni. În această perioadă statul a asigurat angajatului 75 la sută din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat. Prin această măsură, la nivelul judeţului Botoşani, 530 de persoane au fost angajate la diferite firme în perioada amintită. O altă măsură propusă de guvern pe care prefectul Roman a discutat-o la şedinta de joi a fost scutirea de la plata CAS a firmelor care angajează şomeri. În judeţ peste 360 de firme au beneificiat de această măsură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *