Melomanii botoşăneni sunt aşteptaţi vineri seară, de la ora 18.30, la săptămânalul concert simfonic oferit de orchestra botoşăneană. Concertul de vineri va fi unul de pian sub bagheta dirijorală a profesorului Nicolae Ursu, iar la pian se va afla solistul Vinciu Moroianu. În programul serii vor fi audiate pagini celebre semnate de Dinu Lipati.
Solistul Vinciu Moroianu s-a născut la Bucureşti, în anul 1962, într-o familie de muzicieni. A absolvit Liceul George Enescu din Bucureşti, clasa de pian a profesoarei Marta Paladi, iar în anul 1985, Universitatea de Muzică din acelaşi oraş, clasa maestrului Gabriel Amiraş. De asemenea, a studiat pe parcursul mai multor ani cu maeştrii Constantin Bugeanu, Pascal Bentoiu, Doru Popovici. A fost distins cu premii I la competiţii naţionale în anii 1973, 1977, 1978 şi este laureat al Concursurilor Internaţionale Guilde francaise des artistes solistes , la Paris (1979) şi George Enescu , la Bucuresti (1991). În anul 1981 a fost distins cu Premiul Colegiului Criticilor Muzicali pentru interpretarea Sonatei a III-a pentru pian de George Enescu, iar în anul 1992, cu Premiul Fundaţiei Dinu Lipatti pentru restituirea şi prezentarea în concert a Fanteziei op. 8 de Dinu Lipatti. A susţinut primul său recital la vârsta de 11 ani, iar trei ani mai târziu a debutat în calitate de solist.