O tragedie a avut loc în a treia zi de Paște. O tânără în vârstă de 24 de ani, din Botoșani, a născut un făt mort, chiar în locuința socrilor săi din județul Neamț. Incidentul a avut loc marți dimineață, în jurul orei 5:00, când un echipaj de Ambulanță a fost solicitat în localitatea Valea Ursului. La fața locului s-a deplasat un echipaj cu asistent medical, pacienta fiind transportată la Spitalul Municipal din Roman.
Potrivit reprezentanților spitalului din Roman, pacienta era hipertensivă și însărcinată în 36 de săptămâni, iar acum este stabilă. Potrivit stiri-neamt.ro, tânăra este din județul Botoșani și se afla la imobilul socrilor săi din localitatea Valea Ursului.
„Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.”, a transmis, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.