Prefectul Cristian Roman îşi laudă Guvernul

sedinta dialog socialReformele Guvernului României, aplicate din 2009 şi până în 2011, prezentate de prefectul Cristian Roman în cadrul şedinţei de dialog social, la care au participat reprezentanţi ai sindicatelor, patronatelor şi ai administraţiei publice. Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, la preluarea mandatului în 2008, Guvernul a avut trei adversari majori: criza economică, care a fost cea mai severă din ultimii 60 de ani, deficitul bugetar şi un stat nereformat şi decizii iresponsabile. Realizarea de reforme structurale şi luarea unor măsuri pentru stimularea economiei au fost principalele priorităţi ale actualei guvernări. În cadrul şedinţei, au fost prezentate principalele reforme care au avut loc în sănătate, a salarizării personalului bugetar, din învăţământ, a asistenţei sociale şi a dialogului social, a legislaţiei muncii. reforma salarizării, reforma în legislaţia muncii şi au fost făcute comparaţii între indicatorii tehnico economici de la nivel naţional şi cei de la nivel judeţean. Astfel, potrivit datelor statistice, de la intrarea în vigoare a noului Cod al muncii, la nivelul judeţului s-a constatat o creştere a numărului de contracte de muncă în luna mai 2011 faţă de aprilie 2011. Dacă în aprilie media era de 1770 contracte de muncă pe lună, în luna mai 2011 s-au transmis în Registrul General de Evidenţă a salariaţilor în format electronic 3406 contracte de muncă. De asemenea, rata şomajului, spun autorităţile, a scăzut la nivelul judeţului, fiind sub media pe ţară şi asta datorită măsurilor de stimulare luate. Dacă la nivel naţional rata şomajului era în luna mai de 5,17%, în judeţul Botoşani aceasta era de 3,81%.

Aici, ne-au salvat femeile, datorită industriilor de specialitate. Rata şomajului de la femei e mult mai mică decât cea la bărbaţi. Şi încă sunt solicitări de sute de locuri de muncă„, a spus prefectul Cristian Roman.

Scutirea de la plata CAS pentru firmele care angajează şomeri a fost una din măsurile luate de Guvern, de care a beneficiat şi firme din judeţul Botoşani. Astfel, 3600 firme la nivel naţional au fost scutite de la plata CAS, cu 6000 de persoane, iar la nivelul judeţului Botoşani au beneficiat de această măsură 363 de firme. Prefectul a mai prezentat în cadrul şedinţei şi măsurile Guvernului pe termen scurt şi mediu. Roman a cerut directorilor instituţiilor deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Muncii să găsească soluţii pentru a populariza mai mult măsurile active în teritoriu, pentru ca să fie şi mai mulţi beneficiari ai acestora la nivelul judeţului.

One thought on “Prefectul Cristian Roman îşi laudă Guvernul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *