Fraţi înfometaţi şi plini de păduchi

Doi copii cu vârste de trei şi respectiv un an şi jumătate au ajuns la spital înfometaţi şi cu păduchi. Cei doi fraţi provin din taţi diferiţi şi au fost aduşi la spital de reprezentanţi ai Poliţiei şi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în urma unor sesizări a vecinilor privind condiţiile de viaţă în care trăiesc. Fata şi băiatul locuiesc în municipiul Botoşani cu bunica şi un unchi, mama acestora fiind plecată la muncă în Italia. Copiii au fost neglijaţi, nespălaţi şi înfometaţi şi asta pentru că cei doi care trebuiau să aibă grijă de ei sunt consumatori de băuturi alcoolice. Vecinii acestora au fost cei care au sesizat organele competente de mizeria în care trăiesc cei doi minori, care i-au luat de la domiciliu şi i-au dus la spital. Starea jalnică în care arătau a uimit şi cadrele medicale de la Spitalul de Copii. Acestea au trebuit să îi spele şi să îi deparaziteze.

Au ajuns într-o stare deplorabilă, cu o igienă defectuoasă, cu păduchi şi alimentaţie deficitară. Au fost internaţi cu afecţiuni intercurente şi nu pun probleme„, a precizat Livia Mihalache, managerul Spitalului de Copii.

Direcţia pentru Protecţia Copilului va declanşa o anchetă în acest caz. Mama copiilor riscă să fie decăzuţi din drepturile părinteşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *