Cum arată meniul celui mai modern restaurant din Botoșani. Pofticioșii pot comanda și la domiciliu

Cel mai modern restaurant deschis la Botoșani, într-o locație de vis, își răsfață clienții cu produse preparate de profesioniști. Mâncărurile preferate de botoșăneni sunt adaptate la tot ceea ce înseamnă nou în bucătărie, astfel că oamenii care trec pragul Nod House se pot delecta de la mâncăruri ca-n show-urile de gătit până la cele simple, ușor de preparat, dar extrem de delicioase, așa cum sunt burgerii sau pizza.

Cei care nu au timp să se răsfețe la restaurant sau vor să mănânce ceva bun și sănătos, dar nu au timp să gătească, Nod House face și livrări la domiciliu. Trebuie doar să intri pe www.nodhouse.ro sau să suni la  0770-829-701.
Alege din meniul Nod House si comanda la domiciliu!

Printre bunătățile care nu trebuie ratate se numără „piept de rață”, „urechi de elefant”, „nod famous ribs”, „vita asiatică”, dar și platoul cu fructe de mare. Tot la Nod House se găsesc burgeri delicioși, pizza, dar și cele mai rafinate salate, pe care doamnele și domnișoarele cu siguranță le vor adora. De asemenea, pentru că se apropie vara, restaurantul vine cu o ofertă variată și în ceea ce privește băuturile răcoritoare, iar limonada de căpșuni trebuie musai încercată.

Nod House a fost inaugurat printr-o petrecere de pomină

Restaurantul Nod House din Botoșani a fost inaugurat oficial, vineri seară,  printr-o petrecere la care au luat parte numeroşi oameni de afaceri, dar şi autorităţi locale. Seara a fost marcată printr-un concert susţinut de cunoscutul artist de la Vocea României Iulian Canaf, care a cântat alături de formaţia sa (Canaf & Band).

Localul de pe strada Teatrului a fost amenajat într-un mod cu totul special gândit de arhitectul Nicu Pohrib, cel care a dat viaţă interiorului casei construită în urmă cu 107 ani, care se află pe Lista monumentelor istorice.

O atmosferă plăcută, într-un loc unic în Botoșani și cu preparate delicioase, așa îi așteaptă cei de la Nod House pe botoșăneni. Restaurantul, care de sâmbătă este deschis publicului larg, aparține femeilor de afaceri Nicoleta Podariu Corolea și Oana Andrieș, două botoșănence care încearcă să îmbine utilul cu plăcutul, dar şi business-ul cu relaxarea.

Spaţiul a fost gândit în cele mai mici detalii pentru a creea o atmosferă caldă şi prietenoasă, care să ofere clienţilor intimitate, dar şi dorinţa de a reveni cât mai curând.  Fiecare cameră are o poveste diferită pe care fiecare client ar putea fi interesat să o cunoască.

Restaurantul „Nod House” funcționează în casa veche de pe strada Teatrului 6, care a fost, până după Revoluție, sediul societății comerciale Vinalcool SA.

Clădirea, istorie şi frumuseţe la un loc

Clădirea, cu o arhitectură deosebită, a fost reabilitată după ce a devenit proprietatea omului de afaceri Tonino Boldea, însă a fost preluată în administrare de Nicoleta Podariu Corolea și Oana Andrieș pentru a-i da o utilitate publică.

Nicoleta administrează una dintre cele mai cunoscute firme de consultanţă din regiunea Moldovei, iar Oana deţine deja o afacere în domeniul gastronomic, restaurantul Nod Cafe.

Cele două au decis să se asocieze şi să dezvolte împreună un proiect atât de business, cât şi de suflet. Ele speră ca noul restaurant, care va pune în valoare superbul imobil de pe strada Teatrului, va fi pe gustul botoşănenilor, indiferent de vârsta lor.

Astfel, localul este destinat atât ieșirilor în familie, pentru fetele care au nevoie să se destindă într-un loc de vis, dar și pentru bărbații care se respectă și aleg mereu calitatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *