Scandal între președintele CJ și prefect după iarna târzie care a afectat Botoșaniul. Doina Federovici lansează acuze la adresa lui Sorin Cornilă

Președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Doina Federovici, a lansat, joi, acuze la adresa prefectului Sorin Cornilă, după ce acesta a refuzat convocarea la ședințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a șefei CJ. Prefectul a invitat la ședință instituțiile publice implicate în deszăpezire și gestionarea situațiilor de urgență, însă nu și pe președintele CJ, care este vicepreședinte de drept al acestei structuri.

„Deși președintele Consiliului Județean Botoșani, care este vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, nu a fost convocat la niciuna dintre ultimele trei ședințe pentru stabilirea planului de intervenție, Consiliul Județean, prin instituțiile din subordine, a intervenit pentru rezolvarea situației de maximă urgență. Astfel, utilajele Direcției Județene de Drumuri și Poduri au acționat inclusiv pe drumurile naționale în zonele cele mai afectate de viscol, Vlădeni, precum și pe drumul Dorohoi – Darabani, pentru ca echipajele de urgență să poată ajunge la un caz medical foarte grav în Hudești. În cursul zilei de astăzi, domnul vicepreședinte Dorin Birta și domnul director Cătălin Gheorghian au coordonat din teren acțiunile de deszăpezire, fiind prezenți în mai multe zone ale județului”, a spus președintele CJ.

Federovici îl acuză pe Cornilă că se erijează în vocea unică din județ.

„Este regretabil că a trebuit să aflăm de la directorul INM București despre codul roșu din județ, că domnul prefect Sorin Cornilă „a ordonat” doar prezența anumitor persoane la ședințele CJSU, fără a convoca și reprezentanții Consiliului Județean, care au mai gestionat astfel de situații de criză și au experiența necesară de a lua cele mai bune soluții. Înțelegem că domnul Sorin Cornilă dorește să fie „vocea unică din județ”, dar în situațiile de criză trebuie să ne folosim de toate resursele, trebuie să facem front comun și să luăm deciziile optime pentru a nu lăsa oamenii să aștepte în troiene zeci de ore. Noi, Consiliul Județean și instituțiile subordonate, vom căuta să facem tot ceea ce putem pentru a crea rute alternative pe drumurile județene și să intervenim și acolo unde este nevoie pe drumurile naționale sau comunale! Rețeaua de drumuri județene este de 652 de kilometri. Pentru a putea ajunge pe anumite sectoare de drum județean afectat, trebuie mai întâi redate circulației axele rutiere principale din care se face accesul. Pentru noi, soarta botoșănenilor contează mai mult decât orgoliul unui politician aflat vremelnic într-o funcție de conducere!”, a adăugat oficialul de la CJ.

Potrivit acestuia, „Consiliul Județean și Direcția Județeană de Drumuri și Poduri fac toate eforturile posibile pentru a readuce la normal situația de pe drumurile județene și nu numai”.

„Facem eforturi supraomenești, am rugat și primarii și societățile care au utilaje și vor să ajute să o facă, pentru a crea alternative la drumurile naționale, pentru a salva oamenii care stau de ore bune blocați în nămeți. De exemplu, prin efortul cumulat al domnului primar din Prăjeni și DJDP Botoșani, în două ore, drumul va putea fi redat circulației, fiind o alternativă viabilă spre Iași”, a mai spus Federovici.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *