Căderile masive de zăpadă și viscolul pun la grea încercare județul Botoșani, mai multe sectoare de drum județean fiind blocate de zăpada ce cade încontinuu de peste 24 de ore și care este adusă pe calea de rulare de viscolul puternic, se arată într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Judeţean (CJ) Botoşani.
Oficialii CJ susţin că, în acest moment, probleme se înregistrează pe următoarele sectoare de drum:
- DJ 208H: Copălău – Cerbu – Dracșani
- DJ 282: Hănești – Dângeni și limită județ Iași (Rediu) – Răuseni
- DJ 291K: Lozna – Călinești
- DJ 293: Dorohoi – Dumeni – Havârna
- DJ 294: Gulioaia – Dângeni – Brăteni
- DJ 296A: Costești – Roșiori
- DJ 298: George Enescu – Dragalina
- DJ 298A: Crucea Milencii – Darabani
Sulurile de zăpadă formate de vântul puternic pot crea noi blocaje, motiv pentru care recomandăm șoferilor să nu pornească la drum. Dacă amânarea deplasării nu este posibilă, este recomandat ca șoferii să se intereseze care sunt condițiile de trafic. Starea drumurilor județene poate fi aflată apelând numărul de telefon 0231/510.792.
„Toate echipele de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri sunt pe teren încă din cursul zilei de ieri. Se lucrează foarte greu din cauza viscolului puternic, care readuce zăpada pe carosabil. Lucrăm cu toate utilajele din dotare și cu utilajele puse la dispoziție de către primării, contractul de deszăpezire expirând la 31 martie. Încercăm, cât mai repede, să redăm circulației drumurile județene, dar totul ține de vreme. Din păcate, codul portocaliu de viscol a fost prelungit până mâine la ora 14:00, motiv pentru care recomandăm șoferilor să nu plece la drum. Situația se schimbă de la o oră la alta prin urmare, șoferii se pot interesa despre starea drumurilor județene apelând numărul de telefon al Dispeceratului Direcției Județene de Drumuri și Poduri”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.