Drama părinților din Botoșani, bătuți de copiii lor. „Tot trebuie să mor, dar să dea să mă omoare, să nu chinuiesc”. Portretul unui polițist care a devenit eroul unei mame

Foto: arhiva

Muncesc o viață. Pun ban pe ban să ridice o căsuță, să sădească un pom, să facă un rost pe lume copiilor rânduiți de Dumnezeu. Când puterile scad și bolile încep să macine trupul, își pun nădejdea în puii lor crescuți dintr-un boț de carne, hrăniți cu iubire și cu bucăți de suflet. Însă, din ce în ce mai mulți părinți bătrâni cad pradă violenței, secerați de-un dos de palmă sau puși la pământ cu parul mânuit de vreun băiat sau chiar de vreo fată de-a lor, scrie mesageruldenord.ro. Parcă dominați de un duh chinuitor pun gând rău mamei sau tatălui și nu se lasă până când nu împlinesc o nenorocire.

Este și cazul doamnei Lucreția, dintr-un sat din județul Botoșani (am ales numele acesta pentru a o proteja) care a crescut un singur copil, în care a pus toată dragostea de care a fost capabilă și a investit tot câștigul său. Visa la o bătrânețe liniștită și acum, la aproape 70 de ani, nu vrea decât un loc sub soare unde să fie în siguranță.

A îndurat bătăi de la fiul său mulți ani la rând, dar de fiecare dată ascundea adevărul și punea totul pe seama nervilor, până când, acum trei ani, într-o criză de furie, băiatul ei a lovit-o cu o scurtătură de par și doar o fracțiune de secundă a făcut diferența dintre viață și moarte.

„Crești copii și ajungi să te temi de ei. Un singur copil am, un băiat și soțul decedat în 1994, el era în clasa a zecea atunci, avea 17 ani. Acum din cauza mea a făcut pușcărie, dacă nu vâram mâna, el îmi dădea în cap. Eu dacă cădem jos el dădea peste mine și apoi îmi dădea…da* nu așa…Că zicea: Te omor și scap de tine! El până a mă bate pe mine în 2020, am mai luat bătaie, dar am tăcut din gură, nu m-am mai dus la poliție, am zis că e copilul meu, atâta copil am. Am zis…ce îi face poliția, îi dă o amendă și tot eu o plătesc. De fiecare dată când făcea pușcărie, de fiecare când venea acasă: Din cauza mea, tot din cauza mea, orice era tot din cauza mea. Când era treaz era cum era, dar când bea, eu eram vinovată de tot”, povestește cu tristețe doamna Lucreția.

O bătrână din Botoşani a mers kilometri întregi pentru a cere ajutorul unui poliţist. Viaţa ei era ameninţată

Încă simte frica din acea zi, în care a fost la un pas de moarte, și chiar și atunci a vrut să-și scape fiul și să mintă cu privire la rănile sale.

„Uite, aici în spatele grajdului m-a prins, cât îi trebuie la o femeie de 64 de ani, atunci aveam 62, când a luat parul….Am ajuns la spital, m-a luat salvarea, au anunțat vecinii mei. Am fost cusută, capul spart, că el tot a dat în spate, până aici…am început să răcnesc să nu mai dea. La spital, când m-au întrebat ce am pățit am zis că am căzut din faeton și doctorii au zis: Asta-i căzătură? Aici ruptă mâna, aici semn cum a rămas lovitura de la par în mușchi…Uitați-vă, aici, groapă, partea asta de ce nu e așa?  Ia și spune adevărul. Și atunci am povestit de el, că e recidivist. El a făcut închisoare de opt ori, pentru furt, pentru viol, tâlhărie la drumul mare…Eu tot m-am dus, ca mamă, care atâta copil, și tot l-am scos, l-am scos, m-am împăcat cu părțile de la care a furat și ce a făcut…Am făcut o greșeală! Trebuia de prima dată, ai făcut, repară tu! Dar el a văzut că mama îl scoate ca atâta copil are…Dar la urmă el mi-a făcut mie felul. Mi-a dat certificat de 65 de zile de la Medicină Legală și nu am mai avut ce face. Că de la ce a pornit totul…El a fost în pușcărie și avea un cal. A zis: mama, ai grijă de cal, când mă întorc să fac și eu ceva. Dar cât a lipsit el, calul s-a îmbolnăvit și a murit. Și apoi când a venit, răzbunare pe mine că nu am avut grijă de cal”, își plânge amarul doamna Lucreția.

 

Polițistul-erou

Doamna Lucreția este astăzi în viață datorită ofițerului Constantin Roman, un polițist din județul Botoșani care a pus mai presus de toate credința în Dumnezeu și iubirea pentru aproapele. Mulți oameni pot să depună mărturie oricând că au simțit o aripă înger în viața lor întâlnindu-l pe acest polițist.

„Domnul comandant ( ofițer Constantin Roman n.r.) are darul de a simți durerea omului. Vedeți cum e…fiecare avem câte un necaz, dar unul de-un fel altul de-un fel. Eu am fost la domnul Roman și l-am rugat că știam că trebuie să vină și mai ales că a făcut închisoare doi ani și șase luni din cauza mea mi-a fost frică. Că eu singură aici…Nu are cine să intervină.. Cine m ă aude. Atunci mi-a luat declarație, am cerut un ordin de restricție. M-a dat la judecătorie și am cerut ordin, l-a chemat și pe băiat și i-a pus vedere. Și mi-a zis să plec de acasă atunci când va trebui să fie eliberat. Cu toate că alți domni mi-au zis: Să am telefonul în mână…Că dacă e ordin de restricție…Am zis…îmi trage una la telefon, ce să mai…Băiatul s-a liberat pe 2 martie. Eu m-am dus la o cunoștință, mi-am luat câteva bulendruțe.. El, cu toate că avea ordin de restricție a tras acasă, a dormit seara aceea acasă. Apoi a ieșit a doua zi la magazin, a băut o bere. Domnii polițiști au venit și l-au găsit cu toate că avea ordin de restricție. Și acum e în arest la poliție pentru 30 de zile pentru că a încălcat ordinul”, rememorează femeia frământând mâinile crăpate de muncă, semn că nu are liniște.

Printre toate momentele de panică, doamna Lucreția simte că trebuie să își arate recunoștința față de ofițerul Constantin Roman. Nu are curaj să îl deranjeze, pentru că e „om mare”, adică cu responsabilități, dar a găsit o cale, la îndemâna oricărui suflet necăjit. „Am plătit un acatist la biserică pentru el, pentru sănătate, pentru iertare de păcate, pentru paza de primejdii…pentru familie, pentru tot, am pus un acatist din partea mea”, ne-a mărturisit botoșăneanca.

Inimă de mamă

Cu toate că a dus dorul băiatul în doi ani și șase luni cât a stat după gratii, doamna Lucreția îi știa firea. Era convinsă că va căuta răzbunare. Din acest motiv a stat pe la ușile poliției încă din ianuarie ca să caute soluții. Când știa ca va fi eliberat, intuiția ei îi spunea că tot acasă la ea va veni, cu toate că avea acel ordin de restricție. I-a făcut mâncarea lui preferată, i-a pus-o pe masă, a lăsat ușa din față deschisă și a plecat cu câteva hăinuțe într-o pungă.

„Eu am fost ascunsă la cineva, nu a știut nimeni de mine. Știam că trebuie să vină, dar eu nu l-am văzut, nici el pe mine. Încă i-am lăsat ușa deschisă în față, am lăsat ceva de mâncare pe masă. Deci el a venit joi seară și vineri seară l-a luat!”, a  spus cu tristețe mama Lucreția.

 

„Vreau să merg undeva să stau în siguranță”

Doamna Lucreția abia pune geană pe geană pe timpul nopții. Tresare la orice mișcare. Se uită la filele din calendar. Deja a trecut o săptămână jumătate și când se împlinesc treizeci de zile va fi eliberat. Va veni tot acasă și cu prima ocazie, băiatul își va dezlănțui ura, crede femeia.

„Vreau să merg undeva în siguranță. Un loc unde duce mamele cu copii, undeva, aș pleca și la Botoșani. El acum are punct ochit pe mine acum că zice că din cauza mea a făcut pușcărie”, spune cu spaimă femeia.

 

Soluția ei

Cine poate să garanteze că bărbatul de 45 de ani, care a făcut închisoare, mai are o brumă de respect pentru cea care i-a dat viață? Că nu va încerca să o bată din nou, cu și mai mare ură? Ce se întâmplă cu acești bătrâni care se văd nevoiți să lase agoniseala de-o viață și să fugă la întâmplare, în încercarea de a-și salva viața? Cine îi apără?

„Eu eu cred că el are ceva la cap. Pentru că pe moment el îți vorbește așa frumos și dintr-o dată….Din senin așa…Trebuie dus la o psihiatrie. După ce se încheie astea 30 de zile, nu poate fi dus la un spital de cap… ceva, să îl caute, să-i dea un tratament? Că el nu-i sănătos”, spune cu inima strânsă doamna Lucreția.

 

Tot trebuie să mor, dar să dea să mă moare, să nu chinuiesc

Ofițerul Constantin Roman a reușit să o salveze pentru că a avut inimă bună, dar și pârghii legale să facă asta. Însă nu poate șterge din suflet spaima acestei mame, care este gata să moară de mâna fiului. Nu de moarte îi este frică, ci de chin.

„Eu am lucrat și am ieșit acum la pensie. Și el ar trăi pe lângă mine….Dar dacă nu-i voie bună…Păcat de gospodăria asta..

Eu dacă aș muri…tot trebuie să mor că nu astup groapa altuia. Dar dacă mi-ar da să mă omoare. Dar dacă mă calicește, cine mă îngrijește pe mine? Îmi pare rău că nu m-am dus nicăieri, nu am făcut nimic, am tras într-una, casă și serviciu și totul pentru el”, plânge încetișor doamna Lucreția.

Este o mamă îndurerată. Este din păcate un număr într-o statistică sumbră, unul dintre miile de părinți bătuți de copii.

Sursa: Mesagerul de Nord

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *