O tânără din Botoșani a fost desemnată „polițist de onoare” de Inspectoratul Județean de Poliție Iași.
Ioana Vasilachi, originară din localitatea Mileanca, a fost premiat de Ziua Poliției Române, în semn de recunoaștere și apreciere pentru activitate desfășurată, la categoria „Investigarea și combaterea criminalității”.
În vârstă de 25 de ani, Ioana Vasilachi a absolvit Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani, fiind printre cei mai buni elevi.
„Este un model pentru tânăra generație”, ne-a mărturisit o fostă profesoară a sa.
Poliţia Judeţului Iaşi şi-a desemnat poliţiştii de onoare ai anului, pe cele 4 categorii: ordine şi siguranţă publică; investigarea şi combaterea criminalităţii; suport operativ; suport misiuni şi activităţi.