FOTO Accident cu doi morți! O mașină a fost izbită de un camion

Imagini de groază pe un drum din Iași, în urma unui teribil accident de circulație în care au fost implicate o mașină și un TIR. Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul s-a făcut praf în partea din față, iar cabina camionului s-a rupt de pe șasiu și s-a răsturnat pe marginea șoselei. Unul dintre șoferi a murit pe loc, scrie Observatornews.ro.

Alarma a fost dată azi dimineață, în jurul orei 9. Un apel la 112 anunța un accident cu victime produs la Miclăușeni, în care au fost implicate un TIR și au autoturism.

„Azi de dimineață, lo ora 9.06, dispeceratul integrat ISU SMURD SAJ Iași a fost înștiințat prin sistemul națonal unic pentru apeluri de urgență 112, despre producerea unui accident rutier între un TIR și un autoturism, în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, pe drumul național 28, de unde au rezultat trei victime, dintre care două fiind încarcerate.

Au fost direcționate o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim-ajutor calificat din cadrul secției de pompieri Târgu Frumos și două ambulanțe de la SAJ Iași, din care una cu medic, cât și elicopterul SMURD. La ajungerea forțelor de intervenție la solicitare, cele două victime, un bărbat și o femeie, din autoturism, erau încarcerate și inconștiente. După extragerea victimelor, acestea au fost preluate de către echipajele medicale. Din nefericire, bărbatul este declarată decedată la locul evenimentului rutier. Victima de sex feminin a fost preluată de către echipajul e salvare aeriană, iar conducătorul autotrenului, după evaluarea medicală, a refuzat transportul la spital”, a transmis Georgică Onofreasa, de la ISU Iași.

Din nefericire, nici femeia de 63 de ani, nu a supraviețuit. Din cauza rănilor foarte grave, a murit la spital după ce a fost adusă cu elicopterul SMURD. „Pacientă de 63 de ani a fost adusă cu politraumă, intubată, ventilată mecanic, diagnostic de șoc postraumatic tratat de urgență în Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Sf. Spiridon Iași. S-a instalat însă un stop cardiorespirator care nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel că s-a declarat decesul, a fost anunțată poliția și Institutul de Medicină Legală”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.

Șoferul mașinii ar fi tăiat calea TIR-ului

Primele date arată că vinovat de producerea tragediei ar fi șoferul mașinii, care nu ar fi acordat prioritate camionului. În urma impactului, el a murit pe loc.

„Astăzi, 27 martie a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii Poliției Orașului Tg. Frumos au fost sesizați prin apel unic de urgență 112, cu privire la un accident rutier mortal ce a avut loc pe DE 583, în urma unei coliziuni  frontale dintre un camion și un autoturism. Astfel, conducătorul autoturismului a decedat, iar pasagerul din auto a fost rănit grav. Conducătorul camionului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”, a transmis Anca Vîjiac, de la IPJ Iași.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii întregii situații de fapt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *