Întâlnire emoționantă între un băiețel de 5 ani și salvatorii botoșăneni. Andrei, care împlinește 5 ani, duminică, a dorit să își aniverseze ziua în avans alături de pompieri.
Copilul, însoțit de doi prieteni, a mers, marți, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență cu o mașină de pomperi, confecționată din carton, cu peste 50 de mesaje adresate salavatorilor.
”Andrei împlinește 5 ani, duminică. Cel mai mult și-a dorit să petreacă o zi alături de pompieri. Entuziasmat și cu mari emoții a pășit, astăzi, pe poarta Detașamentului de Pompieri Botoșani. Însoțit de cei mai buni prieteni, Matei și Luca, a studiat autospecialele de intervenție și a adresat o mulțime de întrebări pentru a înțelege cum funcționează fiecare accesoriu, în parte. Ca bucuria lui să fie deplină, cât timp a vizitat subunitatea, a purtat una dintre căștile de protecție pe care pompierii le folosesc în misiuni. Cu siguranță, nici salvatorii botoșăneni nu vor uita această zi. Andrei le-a adus o mașină de pompieri, confecționată din carton, plină cu mesaje și dulciuri. A reușit să adune peste 50 scrisori de la elevii din clasele pregătitoare și a II-a de la Școlile Gimnaziale din Răuseni și Albești, cu ajutorul celor doi prieteni, care l-au însoțit. La mulți ani, Andrei! Sperăm ca toate visurile pe care le ai să devină realitate! Te așteptăm în echipa noastră!”, este mesajul transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.