Claudia Chiraș, moldoveanca supărată pe bărbatul ei, a făcut publicul să râdă în hohote. Concurenta din Botoşani le-a adus zâmbetul pe buze juraţilor în repetate rânduri. Supărată foc că partenerul umblă din floare în floare, și-a descărcat nervii pe un manechin.
Concurenta din Botoşani a venit la iUmor ca să-și spună oful. Actriță și educatoare de meserie, a jucat cartea moldovencei nervoase pe partener, iar jurații au râs cu poftă când au văzut atitudinea pe care aceasta a afișat-o pe scenă. Desigur, din decor nu a lipsit un manechin pe care și-a descărcat nervii.
”Sunt get-beget moldoveancă. Nu se vede după față? Sunt din Botoșani, unde se agață harta în cui. Mă cheamă Claudia. Sunt frumoasă, deșteaptă și sunt nervoasă, acum, pe bărbatul meu, că mai caută și prin alte părți! Nu știu ce nu-i ajunge!”
Claudia Chiraș a jucat pe scena iUmor rolul femeii supărate pe iubitul infidel. ”Ce trebuie să fac ca să îmi dai și mie oleacă de atenție? Să umblu toată ziua pe aici ca mintea ta goală? Și mai vii și noaptea de duhnești a alcool! Tu spui că bei bere fără alcool, dar să știi că nu folosește la nimic dacă o bei cu țuică! De acum înainte, fără Maricica, fără niciuna! Gata! Nu mai merge la mine cu cadouri! Mai merge o dată, dar să fie 4×4.”
Jurizare Claudia Chiraș la iUmor sezonul 14
”Eu susțin această scenă. Așa se întâmplă în Moldova, dar nu se vede la televizor! Acolo, bărbatul iese rău! Susțin moldovencele puternice!”, a spus Cătălin Bordea. ”Eu cred că ați făcut de râs mitul moldovencei asupritoare. Eu cred că se putea mult mai mult! Nu știu cine a scris textul, dar e temător așa. Du-te femeie la psihiatru sau vorbește cu soțul. Rezultatul va fi același: divorțul!”, a fost declaraţia lui Cheloo.
Claudia Chiraș a primit un dislike din partea lui Cheloo și trei like-uri din partea Deliei, lui Cortea și Bordea, potrivit Observator.