Lucrările la parcarea subterană de la Piaţa mare vor începe cel mai probabil anul viitor

Viceprimarul Florin Ghiorghita
Viceprimarul Florin Ghiorghita

Cel puţin asta susţine viceprimarul Florin Ghiorghiţă, care a declarat că parcarea subterană va fi eventual începută anul acesta, însă nicidecum finalizată. Viceprimarul spune că lucrările de modernizare a municipiului se derulează foarte bine. Potrivit acestuia, graficul de lucrări este de doi ani din momentul semnării ordinului de începere a lucrărilor.

Dacă ne gândim bine, avem undeva la două luni de când au început lucrările. Pietonalul s-a mişcat foarte bine, Cuza Vodă şi Calea Naţională. În condiţiile în care s-ar menţine ritmul acesta de lucru, undeva în toamnă vom avea finalizate atât pietonale, Piaţa Revoluţiei, zona centrală, respectiv Cuza vodă şi Calea Naţională undeva până la intersecţia cu Griviţa. Executantul ne-a promis că va finaliza până la Ion Pillat, rămânând pentru la anul tronsonul de la Ion Pillat până la Petru Rareş. Va rămâne pentru la anul mai mult ca sigur parcarea subterană, lucrările nu vor fi finalizate în acest an„, a adăugat Ghiorghiţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *