O tânără s-a ales cu dosar penal după ce a fost trasă pe dreapta de polițiștii botoșăneni. Duminică, 5 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe strada Independenței, din orașul Săveni, un autoturism, condus de o tânără, de 28 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că aceasta are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.