Copacii din Parcul Primăriei Botoșani au fost împodobiți, miercuri, cu mărțișoare. Acțiunea „Adoptă un copac” , ajunsă la cea de-a V-a ediție, a implicat anul acesta 17 unități de învățământ din municipiul Botoșani.
La împodobirea copacilor a participat, pe lângă elevi și cadre didactice, și primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
”A devenit deja o tradiție ca debutul primăverii calendaristice să fie marcat prin împodobirea copacilor din Parcul Primăriei cu mărțișoare și alte decorațiuni tematice. Inițiată de conducerea Școlii Gimnaziale Elena Rareș, această acțiune a crescut de la un an la altul, astfel că pentru această ediție s-au implicat 17 unități de învățământ din municipiul Botoșani. Este îmbucurător să vedem cum copii își pun creativitatea „la bătaie” și expun viziunea lor în privința mărțișorului!”, a declarat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.