Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, prezent, joi, la Botoșani, a vorbit despre numirea în funcția de secretar de stat a botoșăneanului Eduard Mititelu, în vârstă de 27 de ani, despre care spune că a avut rezultate importante în cadrul activității sale în minister în perioada cât a fost subsecretar de stat.
„Mă bucur că Botoșaniul are un secretat de stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Nu știu dacă este cel mai tânăr din istoria Guvernului României, dar oricum este printre cei mai tineri și este un om care, în ultima perioadă în care am avut șansa să lucrăm, împreună, a livrat câteva rezultate importante”, a spus Burduja.
Eduard Mititelu, fost consilier în cabinetul fostului primar Cătălin Flutur, și membru în PNL. A realizat trei aplicații pentru Guvernul României când era student.
„Este un privilegiu uriaș, dar și o mare responsabilitate să-mi asum această funcție, care-mi oferă oportunitatea de a continua proiectele de digitalizare a României, la care am lucrat alături de domnul ministru Sebastian Burduja și colegii din MCID, în ultimele luni. Pentru a ne atinge obiectivele, dar mai ales pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor cetățenilor, ne-am angajat în cel mai amplu efort de digitalizare din istoria țării. Întreg procesul a solicitat, și o va face în continuare, atenția și energiile tuturor persoanelor și instituțiilor implicate în acest proiect de o amploare deosebită”, a precizat Mititelu.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a ajuns, joi dimineață, la Botoșani. Acesta a venit însoțit de proaspăt numitul în funcția de secretar de stat, Eduard Mititelu, și s-au întâlnit cu prefectul Sorin Cornilă, directorul Poștei Române, Florin Valentin Ștefan, dar și deputatul Costel Șoptică.
Ministrul s-a întâlnit apoi cu șefii CJ, dar și cu primarii din Botoșani.