Trei botoșăneni sancționați de polițiști pentru că au sunat nejustificat la 112. Polițiștii botoșăneni acționează zilnic pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea oricăror fapte antisociale. Prezența acestora în spațiul public are un rol preventiv, însă în momentul în care sunt constatate abateri de la prevederile legale, sund dispuse, gradual, măsurile prevăzute de lege pentru abaterea comisă.
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 34 de evenimente, dintre care 32 au fost semnalate prin apel 112. În urma intervențiilor și a activităților specifice desfășurate au fost aplicate 110 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 40.000 de lei.
Dintre acestea, 5 sancțiuni, în valaore de 4.200 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind convițuirea socială, iat 3 sancțiuni, în valoare de 3200 de lei, au fost aplicate pentru apelarea nejustificată a numărului de urgență 112. Totodată, au fost reținute 8 permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare, se menționează într-un comunicat al Poliției Botoșani.