Accident cu o autospecială a Inspectoratului de Poliție Botoșani, vineri dimineață, în intersecția din zona Gării din municipiul Botoșani. O mașină de poliție s-a izbit într-un autoturism condus de o șoferiță și care circula regulamentar.
Autospeciala pornise în urmărirea altei mașini și a pătruns, după cum spun martorii, în intersecție pe culoarea roșie, fără să pornească semnalele luminoase și acustice.
”Poliția trece pe roșu fara girofaruri aprinse”, este comentariul unui botoșănean care a asistat la evenimentul rutier.
În urma impactului, ambele mașini au fost avariate ușor.
”A fost un accident cu pagube materiale. Cei doi conducători auto nu erau sub influența alcoolului. Au optat pentru soluționarea amiabilă”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.