Domeniul transporturilor este unul dintre cele mai afectate de criza de personal, astfel că analiștii se așteaptă ca acest sector să pună la dispoziție un număr destul de mare de locuri de muncă anul acesta. Până acum, firmele din acest domeniu au scos la concurs peste 2.600 de posturi, iar doar în ianuarie peste 60.000 de persoane au aplicat pentru acestea.
Cele mai multe dintre joburi sunt de nivel entry level (pentru candidați fără experiență), fiind urmate de posturile mid level (2-5 ani de experiență). Seniorii și managerii sunt mai puțin căutați acum, potrivit stiridecluj.ro.
Ce salarii oferă companiile
Salariul mediu al celor care lucrează în transport şi distribuţie este de 3.500 de lei pe lună, potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs.
Un promoter câştigă 2.800 de lei, în timp ce media pentru un dispecer auto ajunge la 4.000 de lei. Şoferii au salarii medii de 2.700 de lei, însă acest plafon este aplicabil doar celor a căror activitate nu implică deplasări în alte oraşe sau în afara ţării.
„În ceea ce-i priveşte pe şoferi, plaja salarială este foarte largă şi depinde de program, de timpul de autovehicul condus şi, desigur, de distanţele pe care trebuie să le parcurgă. Astfel, salariul unui şofer de camion urcă la o medie de aproape 3.800 de lei pe lună, iar cel a unui şofer de tir pe curse internaţionale poate depăşi 13.000 – 14.000 de lei”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.
Media salarială este de aproximativ 3.500 de lei în domeniu, dar peste jumătate dintre joburile puse la dispoziție sunt de nivel entry level. Pentru cei cu mai multă experiență, salariile pot ajunge chiar și la 20.000 de lei pentru un director economic, 18.000 de lei pentru Chief Technological Officer, 16.000 de lei pentru project manager sau 13.000 de lei pentru un director administrativ.