Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi și cei ai Secției de Poliție Rurarlă nr. 8 Flămânzi au organizat , pe 7 ianuarie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru asiguraraea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și au fost controlate 15 autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.000 de lei, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.