Primăria municipiului Botoșani pregătește licitația pentru asfaltarea străzilor din Cvartalul 3, în perimerul străzii Împărat Traian. Primarul Cosmin Andrei a declarat că licitația va fi organizată cu o clauză suspensivă, această clauză referindu-se la finanțarea pentru aceste străzi și care reprezintă suma de bani pe care municipalitatea dorește să o obțină în urma contractării unui credit.
Străzile cuprinse în acest cvartal sunt 1 Mai, Mușat Vodă, Libertății, Spătar Milescu, Pălmași, Poporului, Cașin, Habuzului, Moara de Foc, Eroilor, și Pudului, investiția ridicându-se la 16, 38 milioane lei.
”În acest moment obținem ultimele avize pentru toată documentația pentru licitație, care va fi vizibilă pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice pentru constructorii care vor fi interesați. Îmi doresc o competiție ca să obținem un preț mai bun și pentru acest cvartal în completarea celor două. Cvartalul 1 din municipiul Botoșani are un câștigător. Suntem în plin sezon rece, dar lucrările vor începe pentru că am finalizat toate procedurile și așteptăm condiiții meteo mai bune pentru asfaltarea străzilor Humulești, Tunari, Ion Creangă, Alexandru cel Bun, A.T Laurian, Grăniceri, Petru Maior, Furtunei, Vasile Ponta și Baciului. Pentru cvartalul 2 propus la finanțare la Ministerul Dezvoltării prin programul Anghel Saligny suntem în discuții cu colegii de acolo și pe ultima sută de metri aducem clarificări acestui proiect pentru care vom organiza licitație, asftel încât tot anul acesta vom avea lucrări pe străzile Liliacului, Lalelelor, Verona, Zefirului, Caisului, Porumbelului, Ghiocei, Codrului, Bradului, Simion Bărnuțiu, Austrului, și aleea Bradului. În total 3,67 km de stradă și 2,7 km de trotuare, Valoarea estimată este de aproximativ 9 milioane lei”, a precizat primarul Cosmin Andrei
Edilul mai spune că aceste străzi vin în completarea licitațiilor pe care muncipalitatea le-a făcut și care vor fi atacate anul acesta.
Este vorba de strada Smârdan, unde au început lucrările, și se continuă cu strada Miron Costin, pentru care s-a organizat licitație și există câștigător.
”Așteptăm codiții meteo mai bune și pentru artera de circulație care reprezintă accesul secundar către Parcul de agrement Cornișa, penru că pentru strada Nicolae Sofian avem finanțare și constructor pentru lucrări. Mai pregătim anul acesta licitație pentru proiectare pentru strada Humăriei”, a completat primarul municipiului Botoșani.
primăria face lucrări de slaba calitate in continuare cu firme de buzunar foar puși pe furat banul public rusine bai ghital de primar