Meteorologii au emis, vineri, o a vertizare de vreme rea, valabilă de pe 03 februarie, ora 10 – 05 februarie, ora 18. Fenomene vizate: ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, aria ninsorilor se va extinde treptat din orele serii dinspre regiunile nord-vestice și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Local se va depune strat nou de zăpadă, care va fi mai consistent în zonele montane. Prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20…30 l/mp, cu precădere în jumătatea vestică a țării.
Vântul va prezenta local și temporar intensificări, cu viteze în medie de 50…60 km/h în majoritatea zonelor, iar la munte cu rafale de 65…75 km/h. Vor fi perioade în care intensificările de vânt se vor asocia cu ninsoare. De duminică (5 februarie) vremea va intra într-un proces de răcire și va deveni geroasă noaptea, cu precădere în regiunile intracarpatice.