Ciclonul polar tot mai aproape de România. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea până pe 6 martie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat vineri cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, respectiv în intervalul 6 februarie- 6 martie. Meteorologul Alina Șerban a declarat că duminică, o masă de aer polar va reduce semnificativ temperaturile în toată țara, scăderea se va resimți începând de sâmbătă noapte în zonele intracarpatice, minimele vor coborî sub minus 10 grade, apoi masa de aer polar se va intensifica în toate regiunile, vremea va deveni geroasă în special în jumătatea de vest a țării. Geroasă înseamnă că valorile minime vor fi cuprinse între minus 10 și sub minus 10 grade Celsius, probabil să coboare spre minus 20 în depresiuni din Transilvania.

De duminică până miercuri temperaturile maxime vor fi negative în majoritatea regiunilor și vor fi cuprinse de la minus 8 grade în depresiuni până la 0 grade – 1 grad în zone din sud. Vor fi valori mai scăzute chiar și decât ar trebui să avem acum. Masa de aer rece vine cu precipitații în toată țara, din această seară, la noapte și mâine va traversa toată țara, vor fi amestecate ploaie, lapoviță și ninsoare, dar se vor transforma în ninsoare în toată țara. Se va depune strat de zăpadă mai consistent la munte, unde deja a nins și va continua să ningă.

Toate aceste fenomene vor fi însoțite de vânt, nu doar la munte și în zonele mai joase. Deja avem vânt puternic la munte, dar de mâine va fi așa în toată țara, inițial în jumătatea de vest, iar apoi în toate regiunile. Vor fi rafale în medie de 65 de km pe oră în zone joase, dar la munte vor fi de 90 km pe oră și însoțite de ninsori. În zonele joase, odată cu răcirea vremii, rafalele de vânt vor amplifica senzația de ger, temperaturile resimțite de noi vor fi de fapt mult mai mici decât valorile din termometre. Vremea se va răci accentuat de duminică și în București. Așa va fi până miercuri. Maximele termice vor fi de 1- 2 grade, iar minimele vor coborî spre minus 8 grade Celsius. Vor fi vânt puternic și precipitații care se vor transforma în ninsoare, și se va depune strat de zăpadă”, a spus meteorologul.

Cum va fi vremea până pe 6 martie

Săptămâna 06.02.2023 – 13.02.2023

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere
termică negativă mai accentuată în regiunile centrale, nordice și la munte.Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales
în jumătatea vestică a țării.

Săptămâna 13.02.2023 – 20.02.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în toate regiunile.

Săptămâna 20.02.2023 – 27.02.2023

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 27.02.2023 – 06.03.2023

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această peroadă, la nivelul întregii țări.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *