Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB) a reacţionat, joi, în cazul preotului din Botoşani care a fost acuzat de exercitarea unei profesii fără drept şi care a fost achitat de Judecătoria Botoşani. Oficialii MMB susţin că preotul Ioan Ungureanu de la biserica din Schit Orăşeni – comuna Cristeşti nu a primit, prin această sentinţă, preotul nu a redobândit şi dtreptul de a fi repus în funcţie. „Ultima decizie pronunţată de instanţa de judecată nu are niciun efect privitor la repunerea în funcţie sau în slujire a fostului preot Ioan Ungureanu. Acesta a fost caterisit, decizie care s-a menţinut până la cea mai înaltă instanţă de judecată din cadrul Bisericii Ortodoxe Române (Consistoriul Superior Bisericesc), devenind definitivă şi irevocabilă. Domnul Ioan Ungureanu a contestat ulterior decizia de caterisire şi în instanţele civile, ajungând astfel până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a menţinut hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Iaşi. Prin urmare, statutul său de preot caterisit este definitiv şi irevocabil atât în faţa instanţelor bisericeşti, cât şi în faţa instanţelor civile„, precizează Mitropolia. Reprezentanţii bisericii susţin că aşteaptă motivarea instanţei, pentru a vedea cauzele care au stat la baza achitării preotului. „Noutatea în ceea ce priveşte acest caz e că domnul Ioan Ungureanu încă nu e condamnat penal. Aşteptăm motivarea deciziei pronunțată de Judecătoria Botoșani, dar intuim că acest domn e achitat – în sensul că nu răspunde penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii – posibil prin prescripţia cazului. Ca urmare a hotărârilor de la Curtea Constituţională a României şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 2022, prin care s-a redus perioada de prescriere a infracţiunilor ce sunt pedepsite cu închisoarea de până la 5 ani, domnul Ioan Ungureanu a beneficiat şi el, alături de mulţi alţi inculpaţi, de acest „cadou””, mai precizează MMB. Oficialii Mitropoliei spun că preotul nu are susţinerea comunităţii din Schit Orăşeni. „ Afirmaţia fostului preot Ioan Ungureanu, cum că s-ar bucura de susţinerea a sute de oameni din satul Schit Orășeni (comuna Cristești, judeţul Botoşani), nu are acoperire în realitatea micii comunităţi a satului care numără până în 300 de persoane„, mai spun reprezentanţii bisericii.
Decizie judecătorească favorabilă preotului
Un preot din Botoșani, care a fost acuzat de săvârșirea infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, poate să își oficieze în continuare slujbele religioase, deși a fost caterisit de Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB). Este vorba de preotul Ioan Ungureanu de la Biserica „Schimbarea la Față a Domnului” din satul Schit Orășeni din comuna Cristești. După un amplu scandal înregistrat în 2017 între el și MMB, autoritățile bisericești îi ridică dreptul de a mai sluji în biserica din Schit Orășeni. Cu toate acestea preotul botoșănean, având suportul sătenilor, continuă să oficieze slujbele din comunitate. Mitropolia depune plângere penală împotriva preotului, iar în 2018 Ioan Ungureanu este trimis în judecată pentru exercitarea fără drept a unei profesii. După mai bine de patru ani, magistrații Judecătoriei Botoșani l-au achitat, luni, pe preot, ceea ce înseamnă că el poate să slujească în continuare.
Solutia pe scurt: „În temeiul art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a Cod procedură penală achită pe inculpatul Ungureanu Ioan, trimis în judecată pentru săvârșirea infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, prev. de art. 348 Cod penal rap. la art. 23 alin. 4 din Legea nr. 489/2006 mod. Respinge, ca nefondate, pretențiile civile ale părții civile Arhiepiscopia Iașilor – Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 30 ianuarie 2023, prin punerea hotărârii la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Document: Hotarâre 136/2023 30.01.2023
Sentința Judecătoriei Botoșani nu este definitivă și poate fi contestată.
Preotul, evacuat cu executorul judecătoresc
Preotul Ioan Ungureanu a fost evacuat, la începutul lunii decembrie 2019, cu executorul judecătoresc din lăcașul de cult. S-a ajuns în această situație după ce, în 2017, părintele a fost caterisit şi a pierdut dreptul de a mai sluji în lăcaşul de cult. El a fost sancţionat de Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, fiind acuzat de schismă, neascultarea faţă de feţele bisericeşti, contrazicerea publică a poziţiei bisericii, insultă, calomnie, defăimare, clevetirea în public, instigare la atitudini şi fapte negative şi săvârşirea Sfintelor Taine cu nerespectarea prevederilor tipiconale. Ioan Ungureanu a refuzat însă să plece din lăcașul de cult și să predea cheile bisericii monument istoric, astfel că Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Protopopiatul Botoşani au apelat la instanță, iar în luna octombrie, a fost emisă o hotărâre judecătorească de evacuare, pusă în aplicare luni, 2 decembrie 2019. Se pare că în tot acest timp, oamenii care nu l-au mai acceptat ca preot au fost constrânși de acesta prin diverse situații. Nu îi lăsa să își pună mortul în biserică decât dacă acceptau ca el să facă slujba de înmormântare. Tot scandalul a pornit după ce Ioan Ungureanu a refuzat să îl mai pomenească în biserică, la slujbe, pe mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan. https://www.botosaninews.ro/557356/social/se-cauta-preot-pentru-o-parohie-din-botosani-mitropolia-a-scos-postul-la-concurs/
În mai toate profesiile, angajații care primesc salarii și de la stat, de la buget, au card de sănătate iar ca să profeseze, anual, fac câte un control medical inclusiv psihiatric. Nu știu dacă acel domn popă a trecut pe la psihiatru dar cred că nu ar trece de vreunul. Personal, nu dau doi bani pe verdictul unui tribunal care nu ține cont de starea mintală a inculpatului. Apropo, știe cineva cum stau cu sănătatea mintală domnii care lucrează sub titlu de popă prin satele noastre?
Deci, citit invers, card e drac, dracul fiind și el o ființă divină, că doar n-o fi apărut așa, de capul lui.
Se zice, în vorbă populară, că banu-i ochiul dracului. Mă întreb ce caută ochiul dracului în buzunarul popii? Cardul de sănătate nu-i bun, dar cardul bancar și banii scoși pe el sunt buni?
Acum, de judecători nu mă mir, dar și oamenii au minte nu glumă de se iau după un drac de popă. Bietul răspopit Creangă…