Modificări majore ale indemnizației pentru maternitate. Guvernul urmează să adopte o Ordonanță de Urgență

Guvernul urmează să adopte o Ordonanță de Urgență care va modifica modul în care se calculează indemnizația pentru maternitate. Modificările vizează persoanele fără venituri sau care realizează venituri din activități independente.

Guvernul urmează să adopte o Ordonanță de Urgență, care va afecta, în principal, persoanele fără venituri sau care realizează venituri din activități independente. Aceștia se vor mai putea asigura opțional pentru indemnizațiile de maternitate numai în limita a 3 salarii minime brute lunar, față de 12 salarii minime în prezent, a informat Profit.ro 

Așadar, dacă până în prezent, o persoană primea 104.040 lei pentru patru luni (respectiv 26.010 lunar), după ce va fi adoptată această OUG, persoana asigurată la noua bază maximă de 3 salarii minime brute, va primi indemnizații de maternitate de 30.600 de lei pentru cele 4 luni (respectiv 7.650 de lei lunar).

Această modificare are ca scop să limiteze o prevedere care le permitea persoanelor să cotizeze timp de 6 luni o anumită sumă, cât mai ridicată posibil, pentru a primi în decurs de 4 luni o sumă mult mai mare decât contribuția. Guvernul arată că astfel este aplicat un raționament just, echitabil și nediscriminatoriu pentru calculul indemnizațiilor de maternitate, menținându-se totodată susținerea politicilor de încurajare a natalității, precum și aplicarea unitară a măsurilor fiscale.

De ce modifică Guvernul indemnizația pentru maternitate

În momentul de față, persoanele care sunt angajate au asigurat concediu medical plătite, a cărui bază de calcul se determină ca medie a veniturilor lor brute lunare din ultimele 6 luni din care se constituie stagiul de cotizare. Tot aceeași formulă de calcul se utilizează pentru persoanele care beneficiează de indemnizații de șomaj. Persoanele fizice care se asigură opțional pentru concedii medicale pot alege să beneficieze de indemnizații pentru care baza de calcul este de până la 3 salarii minime brute, cu excepția concediilor de sarcină și lăuzie, pentru care baza de calcul poate fi de până la 12 salarii minime brute.

Guvernanții arată că odonanța nu va face altceva decât să aducă la justa valoare nivelul indemnizațiilor de maternitate, prin raportarea bazei de calcul a acestei indemnizații pentru persoanele fără venituri sau care realizează venituri din activități independente, la veniturile pentru care se plătește contribuția de asigurări de sănătate și la cele înscrise în declarațiile care vor constitui baza de calcul a concediilor și indemnizațiilor medicale, inclusiv pentru indemnizațiile de maternitate.

„Astfel, o persoană care se va asigura opțional la 3 salarii minime brute pe țară, poate beneficia de o indemnizație brută lunară de 7.650 de lei”, arată Guvernul.

Ordonanța va diminua astfel baza maximă de calcul al indemnizațiilor de maternitate de la 12 salarii minime brute pe țară lunar, la 3 salarii minime brute pe țară lunar, în cazul persoanelor fizice care se asigură opțional pentru concedii și indemnizații de maternitate. În cazul aprobării noilor reglementări, acestea se vor aplica doar persoanelor fizice fără venituri sau care realizează venituri din activități independente și care vor dori să se asigure opțional, iar reglementările nu vor acționa retroactiv, informeaza RomaniaTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *