S-a crezut zmeu, dar a sfârşit în cătuşe. Adolescentul din Botoşani care sâmbătă a furat o maşină şi a condus-o fără permis a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Magistraţii Tribunalului Botoşani au emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Florin Marian Coşărianu, din oraşul Flămânzi, care a comis nu mai puţin de trei infracţiuni.
Pe 21 ianuarie, botoşăneanul ar fi sustras un autoturism din curtea fermei la care lucra, căreia i-ar fi montat plăcuțe cu numere de înmatriculare ale unui alt autovehicul și pe care l-ar fi condus pe drumul public din comuna Lunca, fără a deține permis de conducere. Mai mult decât atât, acesta ar fi alimentat cu carburant, de la o stație peco, din comuna Lunca, fără a achita contravaloarea acestuia.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au emis, duminică, o ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele tânărului din orașul Flămânzi cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. În cursul zilei de luni, Judecătoria Botoşani a emis mandat arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele acestuia.
Solutia pe scurt:
Admite, în parte, propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani formulată în dosarul nr. 421/P/2023. Respinge cererea formulată de inculpatul COŞĂRIANU FLORIN-MARIAN prin apărător de luare a măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În temeiul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e Cod procedură penală şi art. 226 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului COŞĂRIANU FLORIN-MARIAN, pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, faptă prev. şi ped. de art. 334 alin. 2 din Codul penal, ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin.1 din Codul penal şi „furt calificat”, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 şi art. 229 alin. 1, lit. b din Codul penal, toate faptele cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi art. 77 lit. d din Codul penal, pe o durată de 30 de zile, respectiv de la 23.01.2023 la 21.02.2023, inclusiv. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat Melinte Diana în cuantum de 680 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Botoşani. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi pentru reprezentantul Ministerului Public. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 23.01.2023, ora 15:15.