Polițiștii au desfășurat acțiuni în stradă, la Dorohoi și Săveni. Miercuri, 18 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu lucrători din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere comise pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al vitezei excesive, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
În cadrul acțiunii desfășurate au fost legitimate 39 de persoane, au fost controlate 39 de autovehicule și au fost efectuate 22 testări cu aparatul etilotest. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4350 lei. Totodată, a fost reținut în vederea suspendării, un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu lucrători din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, au organizat o acțiune pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea infracționalității stradale precum și creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice.
În cadrul acțiunii desfășurate au fost legitimate 51 de persoane, au fost controlate 35 de autovehicule și au fost efectuate 9 testări cu aparatul etilotest.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4310 lei. Totodată, a fost indisponibilizată o cantitate de 2,81 mc lemn de foc și 1, 63 mc de cherestea, precizează IPJ Botoșani.